Diverse

Surprize-surprize în semifinalele Champions League

* Itxako a reuşit să se impună în faţa marii favorite la câştigarea trofeului

Oficialii echipei Oltchim au blamat evoluţia jucătoarelor vâlcene în partida cu Itxako, gruparea spaniolă fiind considerată o echipă mică, pe care handbalistele chimiste au făcut-o mare. Itxako a dovedit, însă, că este capabilă să devină cea mai bună echipă de handbal feminin a continentului în acest sezon de Champions League. Oportunista formaţie a româncei Oana Şoit a reuşit să producă surpriza semifinalelor Ligii Campionilor, impunându-se în week-end, în faţa marii favorite la câştigarea trofeului european, Audi Gyor. De la echipa ungară s-a remarcat doar Aurelia Brădeanu, autoare a şapte goluri, însă cu o floare nu se face primăvară. Evoluţia bună româncei a reprezentat prea puţin pentru Gyor, care n-a reuşit să facă faţă echipei spaniole, care s-a transformat în favorită la accederea în finală, după ce s-a impus pe teren propriu în faţa grupării ungare la cinci goluri diferenţă, cu 26-21. Tot la cinci goluri diferenţă a câştigat şi Larvik duelul cu muntenegrencele de la Buducnost. Meciul din Norvegia s-a încheiat la scorul de 25-20 pentru Larvik, finalista Ligii Campionilor din acest duel, ca de altfel şi din cealaltă confruntare a semifinalelor, urmând a se decide la sfârşitul acestei săptămâni, mai exact duminică, 17 aprilie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button