Liga Nationala

Suporterii vâlceni pot susţine echipa Oltchim la Viena

primarie viena• pentru a face deplasarea în Austria, doritorii trebuie să scoată din buzunar 175 RON, în acest preţ nefiind însă inclus şi biletul de intrare la meciul cu Hypo

Oltchim Rm. Vâlcea îşi va face debutul în grupele principale ale Ligii Campionilor la Viena în fieful celebrei echipe austriece Hypo Niederostereich. Încă de la tragerea la sorţi, oficialii clubului vâlcean au fost de acord că acest meci poate fi decisiv pentru calificarea în semifinale. Pentru ca handbalistele antrenate de Radu Voina şi Aurelian Roşca să aibă parte de o atmosferă „caldă” în Austria, s-a pus la punct o modalitate avantajoasă din punct de vedere financiar, astfel încât cât mai mulţi suporteri să fie alături de favorite.
Aşa cum se cunoaşte, meciul Hypo Viena – Oltchim Rm. Vâlcea va avea loc sâmbătă, 6 februarie, de la ora locală 20.20 (21.20 în România).
 
Programul de deplasare în Austria este următorul:

• Vineri, 5 februarie: ora 21.00 – plecarea din Rm. Vâlcea, din faţa Sălii Traian
• Sâmbătă, 6 februarie:

ora 10.00 – sosirea la Parndorf, unde se staţionează două ore
ora 13.00 – sosirea la Viena, unde se vizitează oraşul până la ora 19.00
ora 20.00 – vizionarea partidei Hypo Viena – Oltchim Rm. Vâlcea
ora 22.00 – plecarea din Viena spre România

• Duminică, 7 februarie: ora 11.00 – sosirea la Rm. Vâlcea

Transportul în Austria se va face cu un autocar de categoria 3 sau 4 stele. În funcţie de evenimentele întâlnite de-a lungul traseului, orarul stabilit iniţial poate suferi modificări.
Tariful de persoană: 175 RON. Acest preţ include: transportul dus-întors Rm. Vâlcea – Viena, o eşarfă cu emblema Clubului Sportiv Oltchim, precum şi turul capitalei Austriei cu autocarul.
Preţul biletului de intrare la meci nu este inclus în costul deplasării şi va fi anunţat ulterior.
Mai multe informaţii şi înscrieri se pot obţine la numărul de telefon 0745-858.350 sau la e-mail-ul alex@csoltchim.com (Alexandru Niţişor).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button