Handbal

Supercupa României, dintre SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti, va avea loc la finele lunii august

Campioana României la handbal feminin îşi va relua pregătirile pe 4 iulie. Va urma o perioadă grea pentru jucătoare, în care se va pune accent pe pregătirea fizică. În august încep meciurile amicale. „Municipalele” vor avea parte de adversari de calibru. Buducnost, Brest, Ferencvaros şi Bekecscsabai sunt doar o parte dintre echipele pe care elevele lui Pera le vor întâlni în această vară. SCM va avea adversari şi din campionatul intern.

Înainte de startul noului sezon al Ligii Florilor, campioanele vor disputa şi un meci oficial. Se vor lupta pentru un nou trofeu cu CSM Bucureşti, cel al Supercupei României. Florin Verigeanu, preşedintele secţiei de handbal de la SCM, a anunţat că partida va avea loc pe 25 august. Nu se ştie încă locaţia. Anul trecut, aceleaşi formaţii s-au duelat în Supercupă, numai că SCM s-a aflat într-o altă postură, cea de finalistă a Cupei României. CSM Bucureşti câştigase atât Cupa, cât şi campionatul. Acum, la Bucureşti a ajuns Cupa României, iar la Vâlcea titlul de campioană a ţării. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button