Diverse

Steluţa Luca se bate cu Mariana Târcă pentru postul de vicepreşedinte al FRH

Miercurea aceasta, la alegerile de la Federaţia Română de Handbal, pentru funcţia de vicepreşedinte, pe segmentul feminin, se vor duela două foste handbaliste de legendă, care au evoluat ani buni şi la Oltchim Rm. Vâlcea. Este vorba de Mariana Târcă şi Steluţa Luca. Prima face parte din echipa Narcisei Lecuşanu, iar cea de-a doua îndeplineşte rolul de vicepreşedinte al FRH şi în prezent. Dintre cele două, doar una va fi aleasă, aşa că bătălia pentru voturi va fi crâncenă. Pentru postul de vicepreşedinte al FRH, segmentul masculin, se vor întrece Sorin Dinu, Daniel Georgescu şi Rudi Stănescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button