Politica

Stănculescu: Guvernul sinucigaş Dăncilă a pierdut inclusiv sprijinul primarilor PSD!

În opinia avocatului Victor Stănculescu, unul dintre cei mai vocali consilieri judeţeni PNL, sumele derizorii alocate primăriilor de către Guvernul Dăncilă pentru echilibrarea bugetelor locale generează o situaţie fără precedent în teritoriu. „Acest Guvern de incompetenţi nu-şi mai bate joc doar de localităţile conduse de primari PNL, ci şi de cele administrate de pesedişti. După ce, la începutul anului, premierul şi cei din jurul său, ca să-i convingă să nu iasă şi ei în stradă, i-au minţit că trebuie să accepte nişte bugete de mizerie, pentru că se face rectificare în iunie şi totul va fi bine, acum vin cu repartizări ridicole. Vă dau doar câteva exemple: Amărăşti – 3.000 lei, Bărbăteşti – 5.000 lei, Buneşti – 4.000 lei, Cernişoara – 5.000 lei, Copăceni – 4.000 lei, Creţeni – 4.000 lei, Pesceana – 3.000 lei şi lista ar putea continua. Atenţie, comune cu primari PSD! De liberali, nici nu mai vorbim: Diculeşti – 2.000 lei, Lăpuşata – 3.000 lei, Mitrofani – 2.000 lei, Muereasca – 3.000 lei, Stăneşti şi Titeşti – 2.000 lei ş.a.m.d.. Este dramatic! Unde sunt banii? Autostrăzi nu s-au făcut, spitale regionale nu s-au făcut, nu s-a făcut nimic!”, a declarat, revoltat, Victor Stănculescu. Din punctul său de vedere, Guvernul Dăncilă este unul sinucigaş, iar la viitoarele alegeri va suporta consecinţele. „Acest Guvern distruge propriul său partid, PSD-ul. Ce şi cum să le mai spună primarii PSD oamenilor în teritoriu? Cum să justifice şi această bătaie de joc? Cum să facă un primar investiţii cu o mie de lei, când banii ăştia nu-i ajung nici măcar pentru o sapă, pentru o lopată?”, a întrebat, retoric, reprezentantul PNL.  v.

Articole Similare

Back to top button