Liga IVFotbal

Sporting Galicea a obţinut cea mai concludentă victorie din acest sezon

După eşecul de la Băile Govora, cu Athletico, Sporting Galicea s-a răzbunat sâmbătă după-amiază pe Victoria Frânceşti. Formaţia pregătită de Costică Bălteanu a obţinut cea mai concludentă victorie din acest sezon. Sporting s-a impus în faţa celor de la Victoria Frânceşti cu scorul de 10-4. Cătălin Văduva a deschis scorul în minutul 9. Au urmat nouă goluri consecutive pentru gazde. Adrian „Timmy” Şiţoiu a fost cel mai bun marcator pentru Sporting. A perforat poarta adversă de patru ori. Pentru Sporting au mai punctat: Mădălin Oprescu, căpitanul Robert Ancuţa, Ion Beldiman şi Claudiu Voica, de două ori. La pauză a fost 4-0 pentru gazde. Dată fiind amploare scorului, antrenorul Costică Bălteanu şi-a permis să le dea şansa şi jucătorilor care au evoluat mai puţin să intre pe teren. După minutul 75, Sporting nu a mai forţat. Oaspeţii au profitat şi au redus din handicap. Cătălin Bădălan, intrat pe teren imediat după pauză, a realizat „dubla” pentru Victoria Frânceşti. A înscris cele două goluri într-un interval de trei minute, în ultimul sfert de oră al întâlnirii. Alte două goluri ale oaspeţilor au purtat semnăturile jucătorilor Bogdan Purcărin şi Alexandru Purcărin.
Graţie acestui succes, Sporting Galicea a revenit pe loc de play-off în Seria Nord a Ligii a IV-a. E pe 5, la doar două puncte distanţă de podium. Altfel, întreg staff-ul echipei i-a dedicat victoria cu… Victoria Frânceşti jucătorului Gabi Predescu, alias „Tractor”, care, săptămâna trecută, şi-a serbat ziua de naştere. El a jucat sâmbătă până în minutul 55. A fost înlocuit imediat după marcarea celui de-al şaselea gol al întâlnirii de către echipa sa. „Tractor” i-a oferit un „assist” lui Şiţoiu. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button