Ancheta

Şocant! Locatarii din 3 blocuri de la Rm. Vâlcea nu mai pot ieşi din scări

– fără să încalce o proprietate privată

În urma unei cereri întocmită în baza HG nr. 834/1991, SOCOM SA a primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea un titlu de proprietate pentru suprafaţa cuprinsă între blocurile 225 (fost IACM), 50 şi 300, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, vizavi de Liceul Tehnologic Oltchim.
Pe această suprafaţă, în 2010, SOCOM SA a solicitat şi obţinut Certificatul de Urbanism nr. 690/12418/11.05.2010 în vederea elaborării unui Plan Urbanistic de Detalii pentru construirea unei grădiniţe cu program normal. Doi ani mai târziu, Primăria Râmnicului a aprobat acest PUD şi a impus investitorului câteva condiţii, printre care asigurarea locurilor de parcare conform funcţiunilor zonei, accesul autospecialelor – PSI, SMURD, ambulanţe etc.. Pentru că se modifica categoria de folosinţă a terenului, solicitantul era, de asemenea, obligat să obţină acordul locatarilor blocurilor din zonă. SOCOM SA nu a contestat în contencios administrativ această decizie a administraţiei locale. În schimb, a atacat în instanţă decizia Primăriei Râmnicului, solicitând despăgubiri pentru o pretinsă lipsă de folosinţă a terenului. Pe 16 mai 2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dat soluţia în Dosarul 4997/288/2015 şi, dând câştig de cauză firmei SOCOM, a obligat administraţia locală să achite 393.900 lei pentru lipsa de folosinţă a terenului, pe ultimii 3 ani, la care se adaugă 26.440 lei cheltuieli de judecată. Primarul Mircia Gutău este cu atât mai revoltat cu cât soluţia dată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea obligă primăria să scoată asfaltul din parcarea dintre blocuri. „În caz contrar, această lucrare poate fi executată de reclamantă, tot pe cheltuiala primăriei şi a celor trei asociaţii de proprietari din zonă. (…) Printr-o soluţie care frizează absurdul, instanţa de judecată impune locatarilor din zonă să nu mai poată ieşi din blocuri decât călcând pe proprietatea privată a SOCOM SA, nemaivorbind de faptul că accesul maşinilor de intervenţii într-o situaţie de urgenţă majoră este restricţionat de încălcarea unei proprietăţi private. În aceste condiţii, Primăria Râmnicu Vâlcea va demara imediat lucrările de scoatere a asfaltului dintre blocurile 225, 50 şi 300, transformând astfel, pentru că aşa a crezut de cuviinţă un magistrat, parcarea din zonă într-un loc viran. Totodată, vom delimita proprietatea privată a SOCOM SA de cea publică, astfel încât locuitorii din zonă să ştie cine se face responsabil de condiţiile de care se vor „bucura” după punerea în aplicare a acestei soluţii judecătoreşti. În acelaşi timp, Primăria va ataca prin toate mijloacele legale această decizie, luată „la birou”, fără nici cea mai mică legătură cu realitatea din teren, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze, într-un final, de condiţiile decente oferite de o aşezare urbană. Sperăm ca raţiunea să triumfe şi să avem mai mult câştig de cauză la o instanţă superioară”, a criticat edilul PER.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button