Social

Situaţia domeniului schiabil de la Voineasa se complică. Acomin Deva blochează conturile primăriei

Miercuri, firma Acomin S.A. va bloca toate conturile Primăriei Comunei Voineasa şi va numi un administrator care va gestiona veniturile imobilelor care compun domeniul schiabil Ski Resort Transalpina. Societatea din Deva are de recuperat în jur de 20 de miliarde de lei vechi, fără TVA, iar pe 30 iunie 2017 a câştigat un proces prin care instituţia condusă de pesedistul Gabriel Năstăsescu a fost obligată să achite această datorie şi să facă recepţia lucrărilor de „captare pârâu Latoriţa”, parte componentă a obiectivului de investiţii „Proiectare şi execuţie infrastructură de agrement în staţiunea turistică Voineasa”. Oficial, litigiul ar fi pornit de la faptul că, în contractul de lucrări nr. 6038/17.12.2010, era prevăzută lucrarea „Captare Lacul Vidra”, dar Acomin S.A. a demonstrat că această schimbare a fost solicitată de către beneficiar – Primăria Voineasa şi, mai mult decât atât, munca şi valorile au fost cam aceleaşi. Ulterior, văzând că nici aşa nu reuşesc să-şi obţină banii cuveniţi, reprezentanţii companiei au apelat la un executor judecătoresc, iar la finele lunii decembrie 2017 au obţinut încuviinţarea Judecătoriei Brezoi pentru executarea debitorului.

În opinia avocatului Victor Stănculescu, primul care, în noiembrie, a semnalat că Gabriel Năstăsescu nu şi-a luat în serios îndatoririle de primar şi, din acest motiv, în plină iarnă, domeniul schiabil va rămâne închis, crede că, în condiţiile în care Acomin S.A. execută Primăria Voineasa, şansele ca Ski Resort Transalpina să fie valorificat scad foarte mult. „Situaţia era oricum complicată de faptul că primarul a început licitaţia foarte târziu, iar la prima „strigare” nu s-a prezentat niciun ofertant. Vă daţi seama că, în continuare, firmele specializate vor continua să ocolească Voineasa mai ales după ce au auzit de litigiul cu Acomin S.A.. Sigur că vina este în totalitate a celor de la PSD şi, apropo de asta, eu nu înţeleg de ce preşedintele Consiliului Judeţean, care tot face plecăciuni în faţa lui Liviu Dragnea şi a altora de la Bucureşti, nu intervine la Guvern, la colegii săi de partid, pentru ca localităţii Voineasa să i se aloce suma necesară în vederea decontării lucrărilor pentru care, iată, apare încă o complicaţie”, a declarat consilierul judeţean Victor Stănculescu.

(va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button