Politica

Senatorul Bulacu: prin Ordonanţa 114, PSD a determinat scumpirea energiei cu 14 %

Senatorul Romulus Bulacu rămâne de părere că unele dintre prevederile controversatei Ordonanţe 114/2018 au deja efecte negative asupra României. Unul dintre acestea este creşterea cu 14 % a energiei electrice. „România a devenit astfel cea mai scumpă piaţă din UE. De asemenea, această ordonanţă a determinat scăderea dramatică a valorii acţiunilor principalelor companii energetice listate la bursă. Mai mult, în sectorul economic-industrial, efectele sunt devastatoare – cresc costurile de producţie, ceea ce va genera pierderi de cotă de piaţă la export şi piaţa locală, insolvenţe, faliment şi pierderi de locuri de muncă”, a semnalat liberalul, de la tribuna Senatului. În opinia sa, aplicarea prevederilor OUG 114 are efect de bumerang şi, în loc să crească veniturile la bugetul de stat, va duce la pierderi însemnate şi la relocări ale industriei. „Un alt semnal îngrijorător vine de la AFER, care reclamă că, în condiţiile în care, cu 1 ianuarie 2018, piaţa energiei a fost liberalizată, preţul energiei nefiind stabilit de autorităţi, o reintroducere a aprobării preţurilor de către ANRE presupune reîntoarcerea la situaţia iniţială. Liberalizarea este un principiu asumat de România prin acord cu Banca Mondială, FMI şi Comisia Europeană. Încălcarea acordurilor ar duce la reacţii dure şi chiar procese internaţionale”, a mai avertizat senatorul Bulacu.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button