Politica

Senatorul Bulacu crede că Viorica şi Olguţa sunt grele de cap sau incompetente

În mai, senatorul Romulus Bulacu a întrebat-o oficial pe Viorica Dăncilă, premierul României, dacă Guvernul are vreo strategie în favoarea menţinerii locurilor de muncă din ţară. A primit răspunsul după 6 luni, iar când l-a citit, zilele trecute, a rămas paf. „Doamna Dăncilă nu a înţeles subiectul interpelării sau guvernul nu a priceput gravitatea acestui fenomen – migraţia forţei de muncă, tratându-l într-o manieră superficială. Doamna premier mi-a transmis că răspunsul pe această chestiune intră strict în competenţa Ministerului Muncii, „singurul cu atribuţii în acest domeniu”. În fine, pe 8 pagini, doamna Olguţa Vasilescu mi-a adus la cunoştinţă prevederile din Codul Muncii şi Legea Şomajului privind ajutoarele oferite de stat cu scopul de a stimula integrarea cetăţenilor în câmpul muncii. Constat că, din păcate, guvernul socialist nu se preocupă în detaliu cu adevăratele probleme ale economiei româneşti şi nu are o imagine de ansamblu a sistemului, preferând să mizeze pe politica păguboasă a acordării ajutoarelor de stat, fără o strategie reală de analiză”, a reacţionat senatorul Romulus Bulacu, simţind că PSD a făcut o obsesie pentru Legile justiţiei şi că problemele reale ale ţării le-a lăsat în voia sorţii. Revenind la tema care îl preocupă, reprezentantul PNL a adăugat că „şcoala nu reuşeşte să-i pregătească pe tineri pentru piaţa muncii”, iar „România are o rată mare de abandon şcolar (19 %), comparativ cu celelalte ţări ale Uniunii Europene, unde media este de maxim 11%. „O altă problemă a sistemului educaţional este lipsa orientării şi consilierii profesionale. Noile generaţii sunt unele de sacrificiu. Şcoala nu-i învaţă multe, pe parte practică şi este rămasă în urmă. Încă se scot pe bandă rulantă generaţii de şomeri cu diplomă, de absolvenţi de liceu şi universitate care nu sunt conectaţi la realităţile economice. România are o problemă şi cu migraţia populaţiei din judeţele sărace către cele dezvoltate sau în afara ţării pentru satisfacerea nevoilor de zi cu zi. Unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici este reprezentat de modul în care sunt organizate producţia şi investiţiile din fiecare judeţ”, a mai declarat liberalul. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Economie, Mediu de Afaceri şi Turism din PNL, Bulacu a început, alături de alţi specialişti, o analiză a situaţiei şi speră să identifice cele mai bune soluţii de rezolvare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button