Politica

Senatorul Bulacu: ce „scuză” mai are PSD să blocheze dezvoltarea turismului vâlcean?

Dacă deputatul PSD Eugen Neaţă vorbeşte din cărţile de benzi desenate despre turismul vâlcean, senatorul Romulus Bulacu, unul dintre oamenii datorită cărora s-a construit domeniul schiabil de la Voineasa, semnalează câteva lucruri concrete de care Consiliul Judeţean Vâlcea şi Guvernul trebuie să ţină seama.

Una dintre marile probleme ale turismului vâlcean – explică liberalul – este faptul că pesediştii care fac şi politică şi, în acelaşi timp, mimează „lupta” sindicală continuă să pună foarte multe frâne dezvoltării judeţului, ţinând cu dinţii de spaţiile de cazare obţinute de confederaţii, după Revoluţie, dar cu care nu au făcut nimic ulterior, lăsându-le în paragină. La Vidra, a existat chiar şi telescaun, însă, acum, au rămas doar ruine, pentru că, cel probabil, prioritatea a fost defrişarea pădurilor, fără ca cineva să observe.
Deşi este senator al Opoziţiei, Romulus Bulacu a promis că va continua să militeze pentru trecerea hotelurilor şi vilelor din zona Voineasa înapoi în patrimoniul statului şi terminarea acestora, astfel încât să fie redate circuitului turistic cât mai repede. Vidra este la 7 kilometri de pârtie, peste lac, şi urma să fie o staţiune cu peste 1.000 de locuri de cazare, dar, din nefericire, zace abandonată. „Este aproape imposibil să dezvoltăm turismul vâlcean, domeniul schiabil de la Voineasa, câtă vreme drumurile sunt praf, spaţii de cazare există foarte puţine, iar proiectul început de noi nu este continuat. Locul acela este un adevărat colţ de rai. Schiezi pe golul alpin înconjurat din toate direcţiile de munţi, iar imaginea Lacului Vidra, jos, este spectaculoasă. Dacă actuala Putere – care are Guvernul, Consiliul Judeţean şi primăria – doreşte binele staţiunii, cum se bate cu pumnii în piept, atunci ia măsuri şi Voineasa devine o mină de aur. Acolo, se pot amenaja 80 de kilometri de pârtii. Acum câţiva ani, noi am început un proiect şi am amenajat 9 kilometri. Investiţia începută de noi trebuie continuată! Niciodată, niciun partid n-a avut o putere mai mare decât are PSD-ul acum! De data asta, PSD nu mai are nicio scuză să nu facă!”, a mai transmis reprezentantul PNL, convins că, până în 2020, social-democraţii nu vor face ceva pentru Vâlcea – nici domeniul schiabil, nici autostrada Piteşti-Sibiu, iar drumurile naţionale din judeţ vor rămâne la fel de distruse. Nu în ultimul rând, senatorul Romulus Bulacu a reamintit că, pentru golul alpin de pe Transalpina, mai există un proiect mare, Adventure Park, care ar transforma Voineasa într-o staţiune „all season” şi extrem de atractivă inclusiv pentru străini. După cum am mai spus şi cu alte ocazii, acest proiect urmăreşte realizarea unui Alpine Coaster, a unei piste pentru kart-uri şi trotinete, dar şi achiziţionarea a 20 de trotinete şi 40 de kart-uri, pentru adulţi şi copii. De asemenea, cuprinde un parc de aventuri, aşa cum există în Austria sau Elveţia, cu tiroliene şi o nouă pârtie pentru schi. Din păcate, însă, proiectul este blocat de ani buni. Pentru o parte din teren se bat în instanţă două primării, Voineasa şi Vaideeni. Probleme destul de mari există şi cu terenul pârtiei, care i-a aparţinut lui Gicu Deaconeasa, fost şef de ocol silvic în Voineasa. Acesta l-a donat statului, iar ulterior DNA a descoperit că l-a obţinut ilegal, motiv pentru care atât el, cât şi un fost primar au fost arestaţi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button