Politica

Senatorul Bulacu: Andronescu continuă să bulverseze educaţia, la fel cum a făcut-o în 2009, desfiinţând învăţământul profesional

În opinia senatorului vâlcean Romulus Bulacu, în 2009, Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei şi la acea vreme, a comis o gafă de neiertat desfiinţând peste noapte învăţământul profesional. Zilele trecute, prin intermediul unei interpelări, parlamentarul i-a reamintit acest lucru şi i-a atras atenţia că, după 10 ani, efectele ordinului dat de ea atunci sunt dramatice. „Este unul dintre motivele pentru care piaţa muncii din România s-a deteriorat grav, lipsa acută de meseriaşi fiind resimţită în toate sectoarele economiei. Aflându-vă din nou în postura de ministru, continuaţi să luaţi decizii care bulversează sistemul. Aproape zilnic, în Monitorul Oficial, apar noi ordine de ministru care schimbă regulile în timpul jocului, ameţindu-i total pe elevii care se pregătesc de examene. Asta în condiţiile în care cifra de şcolarizare pentru anul 2019-2020 trebuia publicată din ianuarie. Circa 26.000 de locuri la învăţământul liceal, clasa a IX-a, sunt desfiinţate. Dispar clase definitiv, iar altele se transformă din liceu în clase de şcoală profesională. Directorii, profesorii, părinţii şi elevii sunt confuzi! Sunt un susţinător al implementării sistemului profesional şi dual, dar etapizat, strategic şi prin consultări cu operatorii economici”, a semnalat Romulus Bulacu. Acesta a stat de vorbă cu câţiva directori de şcoli şi a aflat că li s-a impus să găsească din pământ, din iarbă verde agenţi economici cu care să încheie urgent acorduri privind efectuarea stagiilor de pregătire practică a elevilor. „Luna trecută, Guvernul a fost aprobat noul proiect. În câteva judeţe, dispar aproape 300 de mii de locuri din licee, acei elevi, absolvenţi de gimnaziu, fiind împinşi către şcolile profesionale. Modelul profesional trebuie să reprezinte o alternativă, nu o obligativitate care să afecteze viitorul unui copil”, a adăugat, revoltat, Romulus Bulacu. Reprezentantul PNL i-a cerut ministrului Ecaterina Andronescu să-i prezinte în cel mai scurt timp argumentele legale care au stat la baza Ordinului pe care l-a emis pentru transformarea claselor tehnologice în profesionale. De asemenea, a solicitat să i se comunice cum s-au stabilit numărul acestora şi planul de şcolarizare la Vâlcea. Celelalte două întrebări au vizat solicitările operatorilor economici din judeţ şi criteriile care au determinat selectarea claselor şi a liceelor în cauză.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button