Diverse

Senatorul Bulacu, alături de primarul Pătru şi comunitatea din Ocnele Mari, la Festivalul Vasile Militaru

Primarul Mihai Pătru păstrează tradiţia la Ocnele Mari, aşa că, vinerea trecută, a organizat o nouă ediţie a Festivalului „Vasile Militaru”. La acest important eveniment, edilul PNL şi comunitatea sa i-au avut alături pe senatorul Romulus Bulacu şi pe Sami Vâlcu, liderul grupului liberal din Consiliul Judeţean Vâlcea, care au transmis mesaje de susţinere şi apreciere atât pentru administraţia publică a oraşului, cât şi pentru localnici. Ca în fiecare an, de aproape un deceniu şi jumătate încoace, reprezentanţii comunităţii din Ocnele Mari – printre care, şi de această dată, s-au numărat veteranii de război – s-au adunat la monument, unde s-a ţinut o slujbă de pomenire a eroilor, s-a făcut un recurs la istorie, la suferinţele din fosta închisoare comunistă, s-au depus coroane de flori, iar elevii din localitate au recitat poezii scrise de Vasile Militaru. Câteva ore mai târziu, festivalul s-a mutat la Casa de Cultură „Mircea Demetriade”, recent modernizată, unde au avut loc o expoziţie de carte, un al doilea recital de poezii, dar şi alte acţiuni culturale interesante.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button