Administratie

Se introduc gaze pe încă două străzi din Bălceşti

De ceva vreme, locuitorii de pe străzile Ion Mincu şi prof. Gheorghe Bogheanu, din oraşul Bălceşti, solicită să se introducă alimentare cu gaze şi în zona lor, pentru a avea costuri mult mai mici decât în prezent cu încălzirea şi nu numai. Primarul Constantin Aleca le-a promis tot sprijinul. În acest sens, a depus o solicitare la Transgaz şi aşteaptă cât mai curând soluţia tehnică propusă de operatorul tehnic al sistemului naţional. Edilul a menţionat că a prevăzut în bugetul local suma necesară pentru proiectarea şi executarea acestei lucrări. În urma investiţiei, câteva zeci de gospodării de pe cele două străzi, care măsoară în total aproximativ 600 de metri, vor beneficia de alimentare cu gaze.

Articole Similare

Back to top button