Diverse

SCM Rm. Vâlcea îşi reia pregătirile la 1 iulie. Care va fi obiectivul pentru sezonul viitor?

Handbalistele grupării de la poalele Capelei vor fi nevoite să se mai pregătească individual încă o lună de acum înainte. Oficialii clubului SCM Rm. Vâlcea iau în calcul posibilitatea reluării antrenamentelor la începutul lunii iulie. ”La 1 iulie începem antrenamentele. Sau cel puţin aşa ne dorim. Aşteptăm să vedem şi când se vor debloca graniţele şi zborurile spre şi dinspre anumite destinaţii, pentru a aduce la Vâlcea jucătoarele plecate acasă, în afara ţării. E posibil să fie nevoite să stea două săptămâni în izolare şi atunci, pentru a putea începe pregătirea la 1 iulie, trebuie aduse la mijlocul lunii iunie”, a anunţat Florin Verigeanu. Preşedintele secţiei de handbal de la SCM a mai vorbit despre sezonul actual, dar a spus şi ce aşteptări are de la viitorul campionat:

”Sezonul actual a fost unul destul de bun, care putea să fie foarte bun. Puteam să nu mai ajungem până aici şi să se fi terminat campionatul mai demult. Dar e sport şi aşa cum am susţinut întotdeauna, într-un meci se poate întâmpla orice. Important e că suntem acolo sus pentru al doilea an consecutiv. Au mai fost şi «specialişti» care au susţinut că a fost o întâmplare titlul câştigat în sezonul trecut. Uite că nu a fost chiar o întâmplare şi am confirmat că ne merităm locul. Obiectivul declarat a fost clasarea pe unul din primele trei locuri, dar obiectivul nostru, al meu, personal şi al tuturor celor cu care lucrez, a fost clar să câştigăm campionatul. Dacă am intrat în horă, acum nu putem să dăm înapoi, să ne propunem obiective mai puţin îndrăzneţe. E clar că şi de acum înainte vom avea aceleaşi aspiraţii, de a ne bate pentru titlu sau cel puţin să terminăm campionatul pe unul din primele două locuri”. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button