DiverseHandbal

SCM Rm. Vâlcea a câştigat primul meci la turneul amical de la Bekescsaba (Ungaria)

* elevele lui Florentin Pera au trecut cu scorul de 27-23 de echipa organizatoare a competiţiei

În această perioadă, echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea se află în Ungaria, în oraşul Bekescsaba, unde participă la o interesantă competiţie de pregătire. Alături de formaţia antrenată de Florentin Pera, la turneul amical din ţara vecină mai sunt prezente campioana Serbiei, ZORK Jagodina, şi gruparea organizatoare, Bekescsaba NKSE (locul 12, din 14 echipe, în ultima ediţie a primei ligi din Ungaria). Acestea se înfruntă după sistemul fiecare cu fiecare, demn de menţionat fiind faptul că gazdele au programat doar câte un joc pe zi.
În această seară, în primul meci pe care l-au disputat la acest turneu, Iryna Glibko, Yuliya Dumanska & Co. au înfruntat echipa locală, în faţa căreia s-au impus cu scorul de 27-23 (după 16-11, la pauză). SCM Rm. Vâlcea va disputa următoarea partidă la competiţia din Ungaria sâmbătă, 11 august, de la ora 11.00, în compania campioanei Serbiei.
În condiţiile în care SCM Rm. Vâlcea nu va evolua mâine, 10 august, în cadrul turneului amical, elevele lui Florentin Pera vor juca totuşi un meci de pregătire şi în această zi. Adversară va fi tot echipa Bekescsaba NKSE, cu care „municipalele” s-au duelat şi în această seară, partida urmând a începe la ora 11.00. (N.C.)

Programul turneului amical de la Bekescsaba:

• Joi, 9 august:
Bekescsaba NKSE – SCM Rm. Vâlcea 23-27 (11-16)

• Vineri, 10 august:
Bekescsaba NKSE – ZORK Jagodina (ora 18.00)

• Sâmbătă, 11 august:
SCM Rm. Vâlcea – ZORK Jagodina (ora 10.30)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button