Diverse

SCM a avut 6 jucătoare în Top 6 în Japonia

Pentru România, turneul final din Japonia s-a încheiat încă de miercuri, însă SCM Rm. Vâlcea a continuat să aibă reprezentante la Campionatul Mondial. Şase dintre ele au încheiat turneul final în Top 6. Lopez, Fernandez şi Gonzalez au fost vicecampioane mondiale, Marta Batinovic s-a clasat cu Muntenegru pe locul 5, iar Liscevic şi Trifunovic au terminat cu Serbia pe 6. ”Mă bucur foarte mult pentru performanţele realizate de fetele noastre. Vâlcea a avut şase jucătoare în primele 6 la Mondiale. Sper să continuăm colaborarea. Nu văd de ce nu s-ar întâmpla acest lucru. De fapt, cele mai multe sunt sub contract cu SCM şi anul viitor. Mă bucur şi că rezultatul obţinut de echipa Spaniei ne-a eliberat un loc pentru o jucătoare aflată în afara criteriilor de transfer ale FRH. O aveam pe Alicia Fernandez în această situaţie, iar ea se va încadra acum în aceste criterii”, a anunţat antrenorul SCM-ului, Florentin Pera.

România şi-a aflat adversarele de la turneul preolimpic

Între 20 şi 22 martie 2020, prima reprezentativă de handbal feminine a României va participa la unul din turneele preolimpice. Dintr-o grupă de patru echipe, două vor merge la Olimpiada de anul viitor, de la Tokyo. România va avea misiune dificilă. La turneul olimpic se va lupta pentru a-şi asigura prezenţa la Olimpiada din Japonia cu Norvegia (cea de-a patra clasată de la Mondiale), Mungenegru (echipa de pe locul 5 de la Kumamoto) şi cu Coreea de Nord. Deocamdată nu se ştie unde va avea loc acest turneu preolimpic. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button