Acasă Fotbal Savu, nume de referință pentru fotbalul vâlcean și cel românesc. La mulți...

Savu, nume de referință pentru fotbalul vâlcean și cel românesc. La mulți ani seniorului, Mircea!

454
0

Cea mai glorioasă perioadă a fotbalului vâlcean a fost înainte de Revoluție. Când spui fotbal, la Vâlcea, spui, de fapt, Chimia. A fost singura echipă de la poalele Capelei care a evoluat pe prima scenă fotbalistică a țării, care a cucerit un trofeu la nivel de seniori, la cel mai înalt nivel (Cupa României), formație care și-a câștigat dreptul de a evolua chiar și în cupele europene. Pe atunci, fotbalul era diferit de cel practicat în prezent. Oamenii veneau la stadion, într-adevăr, ca la spectacol. Printre fotbaliștii care au scris istorie la Vâlcea se numără și Mircea Savu.

Născut în București, la 3 iunie 1952, Mircea Savu a descoperit fotbalul de la o vârstă fragedă. A început, ca orice copil în vremurile acelea, să bată mingea pe maidan, fără nicio influență din partea părinților, care nu au făcut sport. La 9 ani și jumătate, încurajat de un prieten, a mers la Metalul București, unde joaca s-a transformat, treptat, în ceva serios, iar după ani de muncă, au venit și primele recompense. În 1970, la vârsta majoratului, Mircea Savu a obținut primul titlul de campion național. Odată cu acesta, au apărut și alte oportunități.

”Imediat după cucerirea titlului național, ca și campioană a României, Metalul a fost invitată la un mare turneu internațional, în Italia, la Trieste. Am avut acolo performanțe extraordinare. Am ajuns în finala turneului, după ce eliminasem multe echipe bune, printre care și pe Torino. În semifinale, am câștigat cu 4-0 în fața Sampdoriei. Finala am jucat-o contra celor de la Juventus. A fost 1-1 după prelungiri și am ajuns la loviturile de departajare. Am pierdut loteria penalty-urilor. Pentru mine, la vârsta aceea, a fost ceva senzațional. Mi-a marcat adolescența și m-a ajutat ulterior să ajung unde mi-am dorit”, își amintește Mircea Savu.

Dorit de AS Roma, a ajuns la Steaua. S-a dus pentru fotbal, dar a fost înrolat în Armată. Din structurile MAPN s-a oprit în Giulești

La 18 ani, Mircea Savu a avut ocazia să rămână în Italia. Roma a vrut să-l oprească după turneul de la Trieste, însă a considerat că nu e o idee bună să ”dezerteze”. Nu a regretat, mai ales că fotbalul a fost generos și i-a oferit și alte oportunități. După titlul câștigat la juniori, a fost promovat în Divizia B, la Metalul București. Mai cochetase și înainte cu echipa de seniori, dar atunci deja își câștigase un loc la acel nivel:

”Am ajuns până în semifinalele Cupei României cu Metalul. O eliminasem pe Petrolul, la Plopeni. Ne-a scos din competiție Dinamo București. Apoi, m-au dorit cei de la Steaua și am mers acolo. Cei de la Metalul nu mi-au dat, însă, dezlegare. Am stat un an la Steaua, dar nu am jucat, am fost în carantină. Am făcut și Armata în această perioadă, în anii 1971-1972. Puteai să joci la echipa de tineret, dar nu aveai dreptul la echipa mare. Un an mai târziu, am ajuns în Giulești, unde am trăit momente frumoase. La Rapid am ajuns după un schimb de jucători. Liță Dumitru a plecat de la Rapid, la Steaua, iar eu, Naum și Dumitriu 3, am ajuns în Giulești. Se întâmpla în 1972”.

După opt meciuri în Cupa Cupelor, a avut ”bilet” pentru Viena. A rămas în Giulești

A îmbrăcat tricoul alb-vișiniu timp de patru sezoane. ”În 1972, când am ajuns la Rapid, echipa tocmai câștigase Cupa României, iar eu, deși eram nou-venit, am fost trecut pe lista UEFA pentru Cupa Cupelor. Am jucat în două ediții ale acestei competiții. În total, opt meciuri. Cu Rapid am mai câștigat și o Cupă a României, în 1975. În jocurile internaționale, am avut ocazia să joc împotriva unor nume mari din Europa. Am fost pe teren contra celor de la Leeds United, echipă formată din mulți jucători de Națională. Era aproape ca și selecționată a Marii Britanii, cu Billy Bremner, căpitanul Naționalei Scoției, Allan Clarke, Lorimer și mulți alții”, povestește Mircea Savu.

Inclusiv Rensenbrink i-a fost adversar, în confruntarea cu Anderlecht. Rensenbrink a fost celebrul jucător din Naționala Olandei, rămas în memoria microbiștilor după finala Campionatului Mondial din Argentina, din 1978, când, la scorul de 1-1, în ultimele 30 de secunde ale timpului regulamentar de joc, a ratat șansa de a duce titlul mondial în Țara Lalelelor. A trimis balonul în bară, iar în prelungiri Argentina s-a impus cu 3-1. ”Portocala Mecanică” s-a mulțumit cu titlul de vicecampioană mondială.

În România, pe teren i-au fost adversari cei mai mari fotbaliști din acele vremuri: Dobrin, Balaci, Lung, Dumitrache, Dinu. A avut șansa de a prinde perioada de glorie a fotbalului românesc, când fotbalul era la rang de religie, iar stadioanele se umpleau până la refuz. A jucat în cuplajele inter-bucureștene, pe Stadionul ”23 August”, denumit ulterior Stadionul Național ”Lia Manoliu”, cel pe care a concertat și Michael Jackson. A fost pe teren la derby-urile cu Steaua, Dinamo, la care asistența depășea cu mult capacitatea, ajungând până la peste 80.000 de spectatori.

Tot în acea perioadă, după un meci în deplasare, cu Rapid Viena, a primit ofertă să rămână în Austria:

”Teren necunoscut, riscuri mari. Am decis, pentru a doua oară, să rămân acasă. Viața mea ar fi putut lua un alt curs, dacă mergeam la Roma sau poate dacă acceptam să rămân la Viena, dar nu am regretat niciodată alegerile făcute. Fiecare are un drum în viață. Am avut satisfacții și în România ca sportiv. Chiar dacă fotbaliștii nu erau plătiți ca acum, nu pot să mă plâng. Aveam și noi anumite privilegii. Câștigam peste medie. Țin minte că pentru câștigarea Cupei României cu Rapid (în dauna celor de la Craiova), am avut primă 3000 de lei. Cu banii ăștia, am luat o sută de dolari de la bișnițari, pentru când plecam afară. Asta era valoarea leului”.

1976, anul ”adopției” în familia Chimia! A jucat pentru Rm. Vâlcea până când meniscul l-a forțat să pună ghetele în cui

În 1976, visul i s-a împlinit, dacă se poate spune așa. A vrut dintotdeauna să plece din București și să se stabilească într-un oraș liniștit. A ajuns la poalele Capelei și nu a mai plecat de aici:

”Am ajuns la Vâlcea sub formă de împrumut, dar am rămas defintiv aici. Mi-am cunoscut soția, am întemeiat o familie, avem doi băieți minunați. În plan sportiv, când am ajuns eu la Vâlcea, Chimia era în Divizia B. S-a format atunci o trupă puternică. Am venit de la Rapid alături de Stanca, Roșca, Iordan. De la Motru au fost transferați Carabageac, Bașno și Ivan. Au venit împreună cu Marcel Pigulea, care era antrenor acolo. Echipa s-a transformat complet. Am promovat în Liga I și am trăit multe momente frumoase. Am jucat ani buni pe prima scenă fotbalistică a țării. Am mai plecat de la Vâlcea pentru o scurtă perioadă. Am jucat la Petrolul o jumătate de sezon. Mateianu m-a dorit acolo, dar când a plecat el de la Ploiești, m-am întors și eu la Vâlcea. Am jucat peste un deceniu în Divizia A. M-am lăsat în 1987, din cauza unor probleme medicale. Aveam 35 de ani. Meniscul m-a pus pe «butuci». Am agățat ghetele în cui”.

Tineretul Rm. Vâlcea și Damila Măciuca au promovat în Divizia C sub comanda sa

După ce a pus punct carierei de jucător, a rămas în fotbal. S-a dedicat antrenoratului. A avut colaborări cu centrele de copii și juniori. A format fotbaliști, care au ajuns la nivel înalt, până la Divizia A. Și-a pus amprenta inclusiv pe generația fiului său cel mare, Alin Savu, din care au mai făcut parte Sergiu Radu, Iulian Roșoagă, Magdalena și alții. La Divizia C, a antrenat echipa din Brezoi, dar și pe Viitorul Drăgășani.

”Cu Drăgășani am terminat pe locul 2 și am ratat promovarea în Divizia B. Electroputere Craiova, care-l avea pe Marian Bondrea antrenor, avea forță mai mare decât noi, poate și echipă mai bună și a intrat în Divizia B. Eu am avut, însă, și mulțumirea că am dus echipa până în șaisprezecimile Cupei României. Ne-a scos Bacăul din competiție. Am lucrat mult cu centrele de copii și juniori. Am obținut prima calificare a unei echipe de juniori la un turneu final. Ne-am clasat pe locul 5 la nivel național. Pe drum, printre echipele eliminate s-a numărat și Dinamo București. La seniori, ca antrenor, am promovat două formații în Divizia C, pe Damila Măciuca, iar mai înainte pe Tineretul. A fost ultima echipă care a promovat fără baraj. Nu știu din ce motive, echipa nu a mai continuat”, a mai spus Mircea Savu.

Sângele apă nu se face. Ambii băieți au jucat fotbal la nivel înalt, iar acum sunt antrenori de succes la nivel juvenil

În familia Savu, pasiunea pentru fotbal a fost transmisă din tată în fiu. Ambii băieți au îmbrățișat acest sport. L-au practicat la nivel de performanță. Adi, cel mai mic dintre frații Savu, a evoluat până la nivelul Diviziei B, când s-a decis să se axeze pe școală. A urmat o facultate și a renunțat la fotbal. Alin a jucat mult timp la Liga I. A evoluat pentru Universitatea Cluj, CSM Reșița, Petrolul Ploiești. A avut chiar și o experiență internațională, în Cipru. Mircea Savu este mândru de ambii băieți.

”Nu puteam să-mi doresc altceva de la viață. Am avut o carieră de succes, o familie frumoasă. Atât Alin, cât și Adi au jucat fotbal. La un moment dat, au fost și împreună, la același club. Au jucat în Divizia B, la Petrolul. Pot să spun că sunt un tată și un bunic împlinit. Am ales de câțiva ani să stau deoparte, să nu mă mai implic prea mult în fotbal. Nici în trecut nu am fost genul de antrenor care să mă urc în tren și să plec la drum, prin țară. Am ales stabilitatea, familia, să rămân acasă, alături de cei dragi. Mă bucur pentru perfomanțele pe care Alin și Adi le au ca antrenori la copii și juniori. Adi a reușit să se claseze pe locul 3 pe țară cu grupa lui, cea mai bună performanță de la nivel juvenil, din ultimele decenii. În grupe, au învins Universitatea Craiova cu 4-0, iar Academia Hagi a terminat în urma lor. E un drum greu pentru ei, dar sunt convins că vor reuși să facă față tuturor provocărilor”, a mai declarat Mircea Savu.

44 de ani la poalele Capelei și…68 de viață. La mulți ani, Mircea Savu!

S-au împlinit 44 de ani de când Vâlcea i-a devenit casă marelui fotbalist Mircea Savu. Iar miercuri, 3 iunie, s-au împlinit 68 de ani de când a văzut pentru prima dată lumina zilei. ”Am trecut prin momente grele în acest an, pe care nu ne-am imaginat niciodată că le vom trăi. Au fost afectate toate domeniile, la fel și fotbalul. Va fi greu să-și revină din acest șoc. Nu ai cum să recuperezi într-o lună cele trei de pauză. Era greu și înainte să joci două meciuri la diferență de trei zile, dar acum, în ritmul care se întrevede. Trebuie, totuși, să ne adaptăm vremurilor și condițiilor. La ceas aniversar, nu-mi doresc decât sănătate și să mă bucur cât mai mult timp de familia mea. Petrecerea o vom face în familie. Nu ne dă voie «partidul» altfel”, a mai spus, în încheiere, Mircea Savu.

La mulți ani, sănătate, bucurii și tot ce e mai frumos pe lume, alături de cei dragi! (S.S.)

FOTO: Facebook Dumitru Zamfira