AdministratieLiga IVFotbal

Sărbători triste pentru primarul din Mădulari. În decurs de doar patru luni și-a pierdut ambii părinți

Ziua de luni, 13 aprilie, prima din Săptămâna Mare, va rămâne una de tristă amintire pentru primarul comunei Mădulari. Daniel Dimulescu a pierdut-o pe cea care i-a dat viață. ”Vânătorul”, cum îi spun prietenii, a rămas fără ambii părinți în decurs de doar patru luni. De asemenea, și socrul său a pierdut lupta cu viața tot în această perioadă. Tatăl primarului a trecut la cele veșnice în luna decembrie a anului trecut, iar socrul său a plecat la ceruri în ianuarie. ”Astăzi a trecut în neființă mama mea, cea care m-a născut, m-a crescut și m-a educat..Drumuri line către ceruri, draga și scumpa mea mama!”, a transmis, pe o rețea de socializare, Daniel Dimulescu, la puțin timp după pierderea celei mai dragi ființe. Condoleanțe! Dumnezeu să-i odihnească-n pace, iar familiei Dimulescu să-i dea putere pentru a trece peste durerea provocată de aceste piederi!

Articole Similare

Back to top button