Diverse

Sâmbătă, „municipalele” o înfruntă pe FC Argeş pentru calificarea în sferturile Cupei României

În week-end-ul care urmează se vor desfăşura meciurile din cadrul optimilor Cupei României la handbal feminin. Finalista din sezonul trecut, SCM Rm. Vâlcea, o va înfrunta, în această fază, pe FC Argeş, echipă aflată pe locul 3 în Seria C a Diviziei A. Şi în şaisprezecimi, „municipalele” au dat piept tot cu o echipă din eşalonul secund, respectiv cu HCF Piatra Neamţ, pe care au învins-o lejer, în deplasare, fără să se forţeze, cu scorul de 37-21. Pentru handbalistele vâlcene, partida cu FC Argeş se anunţă a fi o simplă formalitate. Nu e loc de vreo surpriză. Meciul va avea loc sâmbătă, 17 martie, de la ora 17.00, la Piteşti, în sala de sport a Universităţii din localitate. Cele opt echipe care vor obţine calificarea în sferturi vor juca următorul meci din Cupa României la finele acestei luni, în jurul datei de 31 martie. Până atunci, grupările din Liga Naţională vor mai disputa câte un meci în campionat, din cadrul etapei a 20-a a Ligii Florilor. Final Four-ul Cupei României la handbal feminin se va desfăşura între 19 şi 21 aprilie. Câştigătoarea Cupei României va avea drept de înscriere în Cupa EHF. În cazul în care aceasta coincide cu câştigătoarea Ligii Naţionale, finalista din Cupa României va merge în Cupa EHF, la fel cum s-a întâmplat anul trecut cu SCM Rm. Vâlcea. Acum nu este cazul ca formaţia de la poalele Capelei să-şi facă griji în privinţa participării în cupele europene. SCM îşi are deja asigurată prezenţa într-o competiţie internaţională datorită parcursului foarte bun din campionat. Va juca în Liga Campionilor! (S.S.)

Program Cupa României / Optimi

• Vineri, 15 martie:
HCM Slobozia – Dunărea Brăila (Ora 17.00)
HC Zalău – SCM Gloria Buzău (Ora 17.30)
CSM Tg. Mureş – Universitatea Cluj (Ora 18.00)

• Sâmbătă, 16 martie:
Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa-Năsăud (Ora 11.00)
Universitatea de Vest Timişoara – CSM Bucureşti (Ora 15.15)
CSA Steaua Bucureşti – CSM Galaţi (Ora 16.30)
FC Argeş – SCM Rm. Vâlcea (Ora 17.00)

• Duminică, 17 martie:
Dinamo Bucureşti – Măgura Cisnădie


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button