Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Sala de festivităţi din Mihăeşti va fi inaugurată în curând

Primarul Constantin Bărzăgeanu a anunţat că lucrările finanţate pe Măsura 7.2, de asfaltare a 7,7 kilometri de drumuri, în satele Mihăeşti, Negreni şi înn zona mănăstirii, sunt realizate aproximativ 50 %. În perioada următoare, el va scoate la licitaţie şi lucrările de amenajare a dispensarului medical, în valoare de 500 de mii de euro. „Suntem aproape de a finaliza şi sala de festivităţi din centrul comunei. Mai avem de montat termică, caloriferele şi mocheta. Sala va avea o capacitate de aproximativ 300 de locuri pe scaune. La inaugurare, încercăm să facem un Revelion al întârziaţilor ori Sărbătorile Pascale. Asta în funcţie de data la care se va finaliza. De organizarea evenimentelor se va organiza o firmă de specialitate, care va aduce meniurile şi celelalte servicii necesare. Primăria nu are posibilitatea de a găti. Ne trebuie prea multe autorizaţii şi nu ar avea rost să ne complicăm. Nu pot angaja oameni doar pentru unul sau două evenimente pe lună. Nu ne permitem asta. Ideea e că, pe viitor, locuitorii din Mihăeşti vor avea o sală foarte frumoasă”, a spus primarul Bărzăgeanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button