Politica

Ruptură în PSD, la Prundeni. Primăriţa s-a certat cu Popa, iar Titel Păunescu are atribuţii de viceprimar

În şedinţa de vineri a CL Prundeni, viceprimarul cu atribuţii de primar Cristina Munteanu a propus ca Valentin Cîmpeanu să i se alăture în Executivul local. Ion Georgescu, dar şi alţi consilieri locali i-au atras atenţia că nu este legal să numească o persoană într-o astfel de funcţie şi că se impune votul secret. “Până acum, m-am luptat singură. Nu mai am nici administrator public. Cel care a fost (n. red. – Ionuţ Călin) era funcţionar public, s-a suspendat şi, conform legii, nu se poate ca o persoană să pună fundul pe două locuri de muncă. Contractul cu dumnealui a fost făcut de domnul Horia Horăscu şi a expirat în decembrie. Eu nu puteam să mai continui această… conexiune… figură a domnului Horăscu, aşa că l-am pus înapoi pe funcţia de referent, la agricultură. Acum, fiind singură, am nevoie în comună de un om care să fie acolo efectiv şi să transmită ce facem noi. Nu să plec la Bucureşti, să dau ordin să se facă ceva, iar când mă întorc să găsesc acel lucru nefăcut. Domnul Câmpeanu este tânăr, e bun de muncă şi este dintr-un partid care ne susţine (n. red. – ALDE)”, a justificat Cristina Munteanu, nemulţumită de activitatea lui Ionuţ Călin, care – cel mai probabil – va şi candida împotriva sa la alegerile din iunie.

După ce a ascultat-o, Ion Georgescu a încercat să clarifice câteva lucruri – faptul că nu a fost consultat, deşi este preşedintele ALDE Prundeni, dar şi că propunerea nu are legătură cu alianţe politice imaginare. Un alt ales local, Popa (PSD), mai direct, a spus că Valentin Cîmpeanu este rudă cu consilierul judeţean Ioan Comşa, iar acesta din urmă l-ar fi ameninţat pe 23 ianuarie, la telefon, cu excluderea din partid dacă nu votează în favoarea nepotului său. „M-am consultat cu PSD-ul… Nu ştiu de ce trebuia să mă consult cu dumneavoastră. Şi nu am presiuni de nicăieri. Sunt un om foarte liber!”, a reacţionat social-democrata, mai mult cu direcţie la Georgescu. Simţindu-se lezată şi de acuzaţiile lansate de Popa, Cristina Munteanu l-a atacat şi pe acesta: „Mă zbat şi lupt singură pentru comuna asta! Punct! Să vă fie ruşine, domnul Popa! Dumneata stai acasă şi iei o indemnizaţie nemuncită!”. Văzând cum stau lucrurile, dar şi pentru a-i da o lecţie Cristinei Munteanu, Ion Georgescu a propus pentru funcţia de viceprimar un pesedist, pe Păunescu Titel. În aceste condiţii, nu toţi consilierii PSD au mai susţinut propunerea primăriţei şi, ajungându-se la vot secret, 9 aleşi locali l-au susţinut pe Păunescu, în timp ce doar 4 s-au poziţionat de partea celui dorit de Cristina Munteanu.

Articole Similare

Back to top button