Liga III

Rezultat pozitiv pentru CS Şirineasa, la Bucureşti

În această seară, CS Şirineasa a înfruntat, în deplasare, echipa FCSB II. Leo Săraru & Co. au făcut un joc foarte bun pe Stadionul „Metaloglobus” din Capitală şi au reuşit să obţină un punct în faţa „satelitului” liderei din Liga I. Meciul s-a încheiat cu un scor alb, dar la numărul de ocazii vâlcenii au fost superiori. Elevii lui Gabriel Mangalagiu au ratat patru bune oportunităţi de a marca. De departe, cea mai mare ocazie i-a aparţinut tânărului Raul Horumbă, însă portarul Ionuţ Poiană a reuşit să respingă miraculos mingea, de la vinclu. Celelalte şanse de gol ale vâlcenilor au fost irosite de Marinel Ciocotoiu, Ionuţ Marian şi Robert Tănăsie (ultimul, în prelungirile meciului), în timp ce bucureştenii nu şi-au trecut în cont decât o singură mare ocazie de a înscrie.
Remiza este cu atât mai preţioasă pentru CS Şirineasa cu cât pentru FCSB II au evoluat şi câţiva dintre jucătorii care intră adesea şi în vederile lui Laurenţiu Reghecampf, pentru echipa de Liga I. Este vorba de atacantul Dennis Man, de mijlocaşul Vlad Mihalcea şi de portarul Ionuţ Poiană.

FCM Alexandria, următoarea adversară pentru elevii lui Gabriel Mangalagiu

În următoarea rundă din Liga a III-a, care va avea loc la finele săptămânii viitoare, CS Şirineasa va primi, pe teren propriu, vizita echipei FCM Alexandria. Elevii lui Gabriel Mangalagiu vor să-şi treacă în cont prima victorie din retur, mai ales că pornesc cu un ascendent moral în faţa adversarilor. Aşa cum se cunoaşte, Leo Săraru & Co. au reuşit să se impună în faţa teleormănenilor într-un amical care a avut loc în pauza de iarnă, pe „sinteticul” din Popeşti, cu scorul de 3-1.
Meciul cu FCM Alexandria va avea loc vineri, 28 aprilie, de la ora 17.00, pe cochetul stadion din Şirineasa. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button