Liga IIIFotbal

Revenire spectaculoasă a Flacărei Horezu în partida cu Unirea Bascov

* fotbaliştii din Treapt au fost conduşi cu 2-0 după 17 minute de joc, dar au obţinut totuşi o remiză, după ce au restabilit egalitatea în repriza secundă (2-2)

În această după amiază, Flacăra Horezu a disputat un nou meci în Liga a III-a. Trupa din Treapt a evoluat în deplasare, la Mioveni, împotriva echipei Unirea Bascov. Adi Popa & Co. au avut un start nefast, iar argeşenii s-au desprins repede la 2-0, prin golurile marcate de Antonio Stan (în minutul 5) şi Marius Dima (17), acest scor fiind consemnat la pauză. După revenirea de la vestiare, fotbaliştii vâlceni au reuşit însă să revină în joc, printr-un gol semnat char de antrenorul-jucător Adi Popa (54). Ulterior, în minutul 80, „olarii” au mai înscris o dată, prin Ionuţ Gonzales Neamţu, astfel că s-au întors acasă cu un punct de aur.

Echipa vâlceană a picat pe locul 2 şi joacă etapa viitoare cu ACSO Filiaşi, pe teren propriu

Remiza de la Mioveni nu le-a fost însă suficientă horezenilor pentru a rămâne pe primul loc şi după această rundă. Echipa din Treapt a picat pe poziţia secundă, fiind întrecută de Turris-Oltul Tr. Măgurele (care s-a impus cu 3-0, în deplasare, la CS „U” Craiova 2). În acest moment, ambele fruntaşe au câte 28 de puncte în cont, însă teleormănenii dispun de un golaveraj mai bun (25-6, faţă de 21-7 al Flacărei Horezu). Treapta a treia a ierarhiei e ocupată de AS SR Braşov (26 de puncte), iar pe 4 se află FC „U” Craiova (24).
În următoarea rundă din Liga a III-a, penultima din tur, fotbaliştii din oraşul administrat de primarul Nicolae Sărdărescu vor primi, pe teren propriu, vizita echipei ACSO Filiaşi. Meciul se va disputa sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00, pe stadionul din Treapt. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button