Diverse

Restricţii de trafic ca urmare a desfăşurării evenimentelor dedicate Zilei Imnului Naţional 2018

În perioada 27-29 iulie, pe Splaiul Independenţei, se vor derula mai multe concerte sub genericul Zilei Imnului Naţional 2018 – 170 de ani de la prima intonare într-un cadru oficial a cântecului „Deşteaptă-te, române!”. În fiecare seară, de la ora 19.00, pe scena amplasată între Parcul Zăvoi şi stadionul Oltchim, vor urca artişti îndrăgiţi, reprezentând toate genurile muzicale. Vineri, 27 iulie: muzică populară cu Alexandra Dicu, Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, Alin Pavelescu, Irina Loghin, Nicuşor Iordan, Ana Maria Iorga şi Constantin Enceanu.  Sâmbătă, 28 iulie: muzică pop-rock cu Prometeu, Pepe şi Andra. Duminică, 29 iulie: muzică pop-rock cu Lambrino Band, Lidia Buble şi Vunk. Ca urmare a desfăşurării acestor concerte, precum şi a activităţilor de alimentaţie publică şi comerţ adiacente, traficul auto pe splaiul Independenţei, de la blocul 12 – Parcul Zăvoi (către Est) până la intersecţia cu str. Ştirbei Vodă (către Vest), va fi complet restricţionat începând de joi, 26 iulie, ora 12.00, până luni, 30 iulie, ora 10.00. Restricţiile de trafic vor fi anunţate prin semnalizări distincte, iar traseul de ocolire este str. Ştirbei Vodă. De asemenea, pentru relaţia Sudul municipiului – Băile Olăneşti, se sugerează utilizarea rutei alternative Calea lui Traian – str. Morilor – podul de legătură între str. Morilor şi str. Ştirbei Vodă – str. Ştirbei Vodă, care ocoleşte nu doar splaiul Independenţei, ci întreaga zonă centrală a Râmnicului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button