Opinii

REABILITARE

Celebra atletă de peste Ocean, Marion Jones, este deţinătoarea a cinci titluri olimpice şi a multor performanţe şi recorduri care ar trebui să o situeze pe un loc fruntaş în cartea de aur a sportului. Numai că, din motive lesne de înţeles (dorinţa nesfârşită de a depăşi limitele), a călcat strâmb şi peste noapte a ajuns în infern. A gustat din cupa otrăvită cu substanţe interzise şi, pe lângă urmările implacabile pe plan sportiv (retragerea tuturor medaliilor, inclusiv ale coechipierelor din probele de ştafetă!), s-a confruntat timp de şase luni cu o nouă şi neplăcută postură, aceea din spatele gratiilor. Este clar că în faţa unei situaţii de aşa natură, orice om este pus la mare încercare, numai că în cazul în speţă este vorba de un spirit deosebit de puternic.
Marion Jones a şters cu buretele atât cât a putut şi a luat-o de la început: pentru că înainte de atletism a practicat baschetul, a ales să continue, la 34 de ani, pe dreptunghiul de parchet, sub coş. Este componentă a echipei Tulsa Shock din WNBA, liga profesionistă feminina nord- americană şi a debutat deja în campionatul recent început. Este o nouă provocare şi încearcă să demonstreze că există viaţă şi după o greşeală de neiertat. Marion Jones trebuie să muncească de două ori mai mult, pentru că reabilitarea este anevoioasă, iar recâştigarea respectului opiniei publice trebuie platită cu multă sudoare. Numai că nefericita sa experienţă merită explicată prin propriul glas, pentru a da un exemplu extrem de necesar, în primul rând tinerilor aspiranţi la gloria sportivă.
De ce am ales să fac referire la acest subiect? Pentru simplul motiv că mi-aş dori mult ca şi alţi sportivi aflaţi în posturi asemănătoare (ştiti, desigur, la cine mă refer în special) să tragă învăţămintele necesare şi să găsească puterea de a o lua de la început.
Să auzim de… alte exemple edificatoare!

Iulian VERNESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button