Liga 6

Răzvan Milosteanu a început tratativele cu o echipă din Superligă

Stejarul Vlădeşti speră să recupereze cele trei puncte pierdute la Comisia de Apel a AJF Vâlcea, cu toate că a câştigat, pe teren, meciul cu AS Rm. Vâlcea, cu scorul de 3-0. Marius Voican, sponsorul principal al „stejarilor”, a precizat că, în această pauză de iarnă, va încerca să aducă mai mulţi jucători cu experienţă, care să ajute echipa să acceadă pe podium. Printre ei, se numără şi Răzvan Milosteanu, cu 20 de ani în fotbalul judeţean. „Deocamdată, nu am discutat mai nimic cu oficialii de la Stejarul Vlădeşti. Pe mine mă interesează, în primul rând, să joc în play-off, şi nu neapărat aspectul financiar. Încă mai pot juca fotbal destul de bine la acest nivel, mai ales că am înscris, an de an, goluri importante pentru echipele la care am jucat. Mă refer aici la Cozia Călimăneşti, Flacăra Horezu, Minerul Costeşti şi nu numai”, a precizat Răzvan Milosteanu. La ora actuală, Stejarul Vlădeşti ocupă locul 6 în clasamentul Superligii şi are cu cinci puncte mai puţine faţă de AS Rm. Vâlcea – care se situează pe 3. În cazul în care va reuşi să-şi recupereze punctele pierdute „la masa verde”, diferenţa faţă de ultima treaptă a podiumului se va reduce la doar două puncte. Aşadar, şansele la podium, se vor majora considerabil. „Eu am mai spus: condiţiile în care am pierdut la masa verde sunt neclare. Prin urmare, am încercat să aflăm un alt punct de vedere, pentru a primi un verdict final în acest caz”, a spus Marius Voican, sponsor principal la Stejarul Vlădeşti. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button