Administratie

Războiul pentru APAVIL continuă. Cristi Jianu, înlocuit cu Ioan Nistor

Săptămâna aceasta, l-am întrebat pe primarul Mircia Gutău dacă, aşa cum se aude, vrea să-l schimbe pe Cristi Jianu din funcţia de director general al APAVIL. Edilul PER a confirmat această informaţie şi a dat şi câteva explicaţii.

Consiliul de Administraţie, controlat de Gutău

De câteva luni, a început o luptă crâncenă între partide pentru operatorul de apă şi canalizare APAVIL S.A., iar Mircia Gutău, primarul Râmnicului, ar dori cu orice preţ să obţină controlul total asupra societăţii. Primul său pas ar urma să fie schimbarea lui Cristi Jianu din funcţia de director general al companie, în cel mult o săptămână. La ora actuală, Consiliul de Administraţie, structura care se presupune că va pune în operă scenariul gândit în laboratoarele de pe Strada General Praporgescu, este format din 5 oameni: Nicolae Bolovan şi Cristi Jianu (ambii din partea CJ Vâlcea) şi 3 reprezentanţi ai Primăriei Râmnicului – Constantin Tudora, Nicoleta Bâlă şi Ioan Nistor. Conform zvonurilor, dacă totul va merge conform planului „Şogunului”, ultimul dintre ei va fi director interimar, până la stabilirea unui nou manager, prin concurs. De asemena, se aude că, deşi este apolitic, Cristian Jianu ar avea de partea sa PSD, ALDE şi chiar şi PNL-ul, care consideră că actualul director general este un profesionist desăvârşit şi trebuie menţinut în fruntea APAVIL. În zadar însă, deoarece Gutău face legea şi planul său este foarte clar.

Oferta primarului: postul de director tehnic

Răspunzând unei întrebări pe care i-am adresat-o pe această temă, Mircia Gutău ne-a precizat: „Ştiţi foarte bine care este situaţia de acolo şi nu trebuie să ne ascundem după deget. Ştiţi ce pierderi generează localităţile în care operează APAVIL, cu excepţia Râmnicului, singurul care aduce profit în această societate. Din banii aduşi de municipiu, se acoperă găurile generate de celelalte localităţi. Este adevărat că, atunci când s-a constituit APAVIL-ul, a fost pe principiul solidarităţii şi este adevărat că trebuie să contribuim fiecare, să ne solidarizăm toate localităţile din judeţ, să trăiască toţi. Dar nu pot fi de acord să dăm din greşeală în greşeală şi să mai acceptăm ca pierderile localităţilor respective să fie din ce în ce mai mari, pentru că există pericolul ca, la un moment dat, să ne blocăm. Da, există pericolul ca, la un moment dat, Râmnicul să nu mai poată suporta toate aceste găuri”. Primarul Râmnicului a adăugat că, deşi unii se aşteptau să ia măsuri din prima lună, a aşteptat un an şi jumătate până să înceapă acest meci. „Nu, conform legii, s-a modificat Consiliul de Administraţie, pentru că s-a dovedit că cel vechi n-a fost performant deloc. În momentul de faţă, i-am acordat credit directorului Jianu, pentru care am o stimă deosebită şi i-am prelungit cu 4 luni mandatul de director general. Legea spune că mai pot să-i prelungesc încă două luni, până la organizarea concursului. Este maxim ce poţi face. I-am mai prelungit cu aceste 2 luni. Acum, nu mai pot să-i prelungesc, nu-mi permite legea”, a detaliat edilul PER. Gutău a explicat că, în continuare, există două variante, pe care noul CA i le va propune, luni, directorului general: „1) i se oferă domnului Jianu postul de director tehnic, până la organizarea concursului, dar pentru asta, conform legii, trebuie să demisioneze din Consiliul de Administraţie; 2) rămâne în CA, dar pleacă din APAVIL până la concurs, care va fi peste 2-3 luni”. Nu în ultimul rând, primarul Râmnicului a anticipat că „la concurs, se vor înscrie foarte mulţi” şi a confirmat că interimar va fi unul dintre noii membri ai CA, cel mai probabil Ioan Nistor. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button