DiverseHandbal

Ramona Farcău se întoarce în „Templul handbalului românesc”

Vâlcea a fost şi va rămâne capitala handbalului feminin românesc. Şi în inima Ramonei Farcău, o fostă jucătoare emblematică pentru Oltchim Rm. Vâlcea şi pentru echipa naţională a României. Ramona a îmbrăcat tricoul Oltchimului timp de şapte sezoane, perioadă în care s-a bucurat de performanţe notabile, atât pe plan intern, cât şi internaţional. A dovedit cât de mult a însemnat Vâlcea pentru ea şi în vara lui 2017, când a ales să-şi organizeze meciul de retragere din activitatea sportivă în Sala Sporturilor „Traian”, eveniment grandios, la care au participat multe dintre jucătoarele care au scris istorie pentru sportul cu mingea mică. Sâmbătă, Farcău se reîntoarce în „Templul handbalului românesc”, în Sala „Traian”, de această dată din postura de antrenoare. Va veni la Vâlcea cu peste 30 de copii, pe care-i are în subordine la clubul său din Bucureşti, ACS Olympic RFH. „Aici am crescut, aici m-am retras, aici revin oricând, cu bucurie! Dar de data aceasta, nu singură, ci cu copiii noştri, micuţii handbalişti de la Olympic RFH! M-am gândit că ar fi o sursă de inspiraţie pentru copii să ajungă la Vâlcea, în sala unde cea mai iubită echipă de handbal din România, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a cunoscut atâtea succese, aşa că sâmbăta aceasta îi vom aduce să se bucure de o experienţă unică, un turneu de handbal, în Sala Traian. Vă aşteptăm şi pe voi, sâmbătă, începând cu ora 10.00, să încurajaţi panterele!”, a scris Ramona Farcău Hniatiuc, pe o reţea de socializare. În polivalentă, Olympic RFH (fete şi băieţi) va întâlni, în cadrul unei competiţii în care rezultatele nu vor conta, două echipe de la HCM Torok, conduse de Maria Ciulei şi Claudia Din Mojoiu, gruparea de băieţi a Mariei Torok Duca, dar şi formaţia pregătită de Nicoleta Lazăr, CS Chimia. La sală va fi prezentă şi Luminiţa Dinu, fostul portar de legendă al Oltchim-ului, a cărei fetiţă (Ştefania) practică handbalul, aflându-se în subordinea Mariei Ciulei. În total, la turneul din Sala „Traian” vor fi angrenaţi aproximativ 100 de copii, de la grupele de 2008 şi până la 2012.

În viitorul apropiat, antrenoarele de la grupele de handbal juvenil din judeţul Vâlcea intenţionează să organizeze, cu sprijinul DJST şi al autorităţilor locale, o competiţie de copii, de sine stătătoare, care să se desfăşoare în memoria Cristinei Rouă, care s-a stins din viaţă anul trecut. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button