Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga Nationala

Raluca Băcăoanu, desemnată cea mai bună jucătoare a etapei a IX-a a Ligii Florilor

Parcursul foarte bun al echipei HCM Rm. Vâlcea din primele zece etape ale sezonului (care a dus trupa antrenată de Aurelian Roşca pe locul 2 în Liga Florilor) a fost apreciat nu doar de suporterii fideli, ci şi de iubitorii handbalului din toată ţara. Astfel, gruparea noastră a dat de două ori în acest campionat cea mai bună jucătoare a etapei, topul fiind realizat periodic la nivel naţional de site-ul handbalvolei.ro.
Ultima care a cucerit acest „titlu” a fost Raluca Băcăoanu, care a fost desemnată cea mai bună jucătoare a etapei a IX-a, când HCM Rm. Vâlcea a dispus categoric pe teren propriu de Danubius Galaţi (26-17). În acel duel, pivotul în vârstă de 28 de ani a marcat de şase ori în poarta adversă, la fel ca şi extrema stânga Cristina Florica.
În sondajul făcut de handbalvolei.ro, în care şi-au exercitat votul 3549 de cititori, Raluca Băcoanu a avut 1371 de voturi (39 %) şi a fost urmată la foarte mică distanţă de extrema stângă Alexandra Orşivschi (CSM Bistriţa), cu 1339 de voturi (38 %). Pe următoarele poziţii în top s-au clasat ex-vâlceanca Ana Maria Simion (CSM Roman) – 250 de voturi (7 %), Dziyana Ilyina (CSU Dunărea Brăila) – 210 voturi (6 %), Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti) – 167 voturi (5%), Mihaela Ani-Senocico („U” Alexandrion Cluj-Napoca) – 123 voturi (3 %) şi Ivana Bozovic (Măgura Cisnădie) – 89 voturi (3 %).

„Le mulţumesc colegelor mele pentru că m-au ajutat să fiu într-un top în care erau jucatoare foarte bune din campionat”

„Mă bucur nespus de mult pentru acest titlu. Numai faptul că am fost inclusă în acest top a creat în adâncul sufletului o imensă bucurie, deoarece nu credeam că va fi posibil. Însă, se pare că Dumnezeu mi-a auzit gândurile, deşi erau fără speranță, și le-a transformat în realitate. Această realitate nu s-ar fi realizat fără ajutorul Lui şi al coechipierelor, care au contribuit la împlinirea gândului meu. De aceea, le mulţumesc acestora pentru că m-au ajutat să ajung într-un clasament în care erau jucatoare foarte bune din campionat. Altfel, le mulţumesc şi celor care m-au votat: familie, prieteni, colegi, susţinători ai handbalului sau chiar oameni care nici nu mă cunosc. Ca un ultim gând, le spun tuturor: «Niciodată nu îţi pierde speranţa. Ai încredere în gândurile tale bune!»”, a declarat pivotul Raluca Băcăoanu, pentru contul de Facebook al clubului vâlcean, după ce a fost desemnată cea mai bună jucătoare a celei de-a IX-a etape a Ligii Florilor de către site-ul handbalvolei.ro.

Maria Gavrilă a fost desemnată cea mai bună jucătoare a etapei a V-a

Demn de precizat mai este faptul că, în acest sezon, HCM Rm. Vâlcea a mai avut o altă jucătoare care a primit acest premiu din partea site-ului handbalvolei.ro. Este vorba de Maria Gavrilă, care a fost aleasă cea mai bună jucătoare a etapei a V-a, când formaţia antrenată de Aurelian Roşca a dispus tot pe teren propriu de CSM Slatina (cu scorul de 27-22). În acea partidă, centrul în vârstă de 22 de ani a marcat de şase ori, cele mai multe goluri fiind semnate însă de ucraineanca Iryna Glibko (9).
Pe lista jucătoarelor premiate de site-ul handbalvolei.ro în acest sezon, pe baza voturilor exprimate de cititori, se mai numără: Elena Şerban (portar, Danubius Galaţi) – etapa I, Ada Moldovan (Măgura Cisnădie) – etapa a II-a, Elena Voicu (portar, Dunărea Brăila) – etapa a III-a, Laura Pristăviţa (CSM Bistriţa) – etapa a IV-a, Alina Ilie (CSM Unirea Slobozia) – etapa a VI-a, Sorina Tîrcă (Corona Braşov) – etapa a VII-a şi Oana Chirilă (CSM Bistriţa) – etapa a VIII-a. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button