Diverse

Proiect pentru cunoaşterea şi protejarea sitului natural UNESCO din Parcul Cozia

Comunicat de presă: În perioada 20 mai – 20 iulie, Asociaţia de Turism Montan ECO-Ţurţudan Brezoi şi Administraţia Parcului Naţional Cozia implementează un proiect finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin Programul „Spaţii Verzi”, componenta Arii Naturale Protejate 2017.
Proiectul, intitulat „Cunoaşterea şi protejarea sitului natural UNESCO din Parcul Naţional Cozia”, beneficiază de un buget de 24.150 lei şi cuprinde foarte multe activităţi interesante. Prima va fi acţiunea „Pădurile de fag virgine şi seculare din PN Cozia, patrimoniu natural comun al Europei”. Este vorba despre un simpozion dedicat Zilei Parcului Naţional Cozia, ce se va desfăşura pe data de 20 mai, începând cu ora 10, la sediul PN Cozia, din Brezoi, Str. Lotrului nr. 8A. Pe 22 mai, cu ocazia Zilei Internaţionale a Biodiversităţii, este programată excursia „Micul naturalist”, la Cascada Lotrişor, cu 30 de elevi din clasele V-VIII din Brezoi. Cei mici vor vea astfel ocazia să-şi îmbunătăţească cunoştinţele despre flora şi fauna din zonă. De asemenea, în perioada 21 mai – 20 iulie, la Instituţia Prefectului – Vâlcea, Consiliul Judeţean şi la 6 primării (Călimăneşti, Brezoi, Racoviţa, Perişani, Berislăveşti, Sălătrucel), vor fi realizate expoziţii itinerante de fotografie, sub genericul „Pădurile Coziei – un patrimoniu natural comun al Europei”. Campania va continua pe tot parcursul lunii iunie cu realizarea filmului „Pădurile virgine şi seculare de fag din Cozia – imagini şi cuvinte”, care, în iulie, va fi difuzat la posturile locale de televiziune. Nu în ultimul rând, va fi realizat un pliant informativ despre situl UNESCO din PN Cozia.
Detalii în legătură cu acest proiect, puteţi obţine de la Pavel Prundurel, directorul APN Cozia. Telefon – 0744.551.375, fax 0250.750.256, e-mail pavel_prundurel@yahoo.com.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button