Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga IV

Progresul Buneşti s-a retras din Liga a IV-a

* conform regulamentului AJF, aceasta va pierde la „masa verde”, cu scorul de 3-0, toate meciurile pe care le mai are de jucat în returul sezonului regulat, dar nu şi pe cele pe care le-a disputat deja din cea de-a doua parte a campionatului

Zilele trecute, oficialii de la Progresul Buneşti au anunţat conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal că echipa de fotbal din comuna administrată de primarul Viorel Radi nu va mai activa în Liga a IV-a din această iarnă. Membrii Comitetului Executiv al AJF Vâlcea au luat act de această decizie de retragere în şedinţa de marţi, 13 februarie.
Formaţia din Buneşti făcea parte din Seria Est, iar după primele 17 etape ale sezonului regulat se afla pe locul 13 în clasament (penultimul), având doar 9 puncte în cont. După acest abandon (care e primul din actualul sezon al Ligii a IV-a), din Seria Est nu mai fac parte decât 13 echipe. Tot atâtea sunt şi în Seria Vest, astfel că de-acum încolo în ambele va sta câte o formaţie în fiecare rundă.

Regulamentul AJF în cazul retragerii unei echipe în retur e diferit de cel al FRF

Altfel, interesant de precizat este faptul că, în conformitate cu regulamentul AJF Vâlcea, Progresul Buneşti va pierde la „masa verde”, cu scorul de 3-0, toate meciurile pe care le mai are de jucat în returul sezonului regulat. Dar nu şi pe cele patru pe care le-a disputat deja din cea de-a doua parte a sezonului! Vestea a fost anunţată de secretarul general al AJF Vâlcea, Daniel Demetrescu (FOTO), şi ţine cont de ROAF-ul votat de delegaţii prezenţi la ultima Adunare Generală. Aşa cum se observă, regula este cu totul alta la nivelul FRF, unde dacă o echipă se retrage în timpul returului pierde toate meciurile la „masa verde”, atât pe cele disputate, cât şi pe cele pe care urma să le mai joace.

Sporting Galicea, marea perdantă în urma retragerii echipei Progresul Buneşti

Din această cauză, echipa Sporting Galicea are cel mai mult de „suferit” (inclusiv în lupta aprigă pentru calificare în play-off), deoarece a terminat doar la egalitate confruntarea cu Progresul Buneşti (2-2) din retur, celelalte rivale cu care se bate pentru Top 6 urmând a-şi adjudeca astfel câte trei puncte la „masa verde”. Pe de altă parte, şi echipa AS Bărbăteşti va fi privată de trei puncte, deoarece a jucat deja cu trupa din Buneşti, în prima rundă din retur, şi a pierdut cu 2-1, pe teren propriu. Dacă regulamentul FRF ar fi fost în vigoare şi la AJF, „cocoşii” lui Ion Deaconu şi-ar fi trecut în cont trei puncte la „masa verde”. Pe de altă parte, şi Viitorul Păuşeşti Măglaşi are de pierdut, pentru că a terminat la egalitate cu Progresul Buneşti (1-1), în cele patru etape jucate din retur. Singura trupă care i-a învins pe buneşteni a fost vicelidera AS Rm. Vâlcea 2016, cu scorul de 7-1. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button