Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Produse alimentare şi articole de igienă pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat din Râmnic

Persoanele cu handicap grav şi accentuat din Râmnic pot primi produsele alimentare şi articolele de igienă de la UE – distribuirea pachetelor se va realiza în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia. Având în vedere numărul de pachete cu alimente şi cu articole de igienă rămase după distribuirea către primele două grupuri-ţintă ale POAD 2020 – beneficiarii de venit minim garantat şi de alocaţii pentru susţinerea familiei – Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea anunţă că va distribui aceste produse şi altor categorii de persoane. Astfel, începând cu data de 6 iulie, la punctul de distribuire amenajat la Şcoala Gimnazială nr. 10 de pe str. Luceafărului sunt aşteptate şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, cu domiciliul/reşedinţa în municipiul Râmnicu Vâlcea. Dovada apartenenţei la această categorie se face cu actul de identitate (original şi fotocopie), precum şi cu certificatul de handicap valabil (fotocopie).Totodată, de ajutoarele oferite de Uniunea Europeană pot beneficia şi persoanele sau familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale; acestea trebuie să se adreseze Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului, la telefon0250-741088, pentru a solicita efectuarea unei anchete sociale şi înscrierea pe listele suplimentare.Programul de distribuire a ajutoarelor din cadrul POAD 2020 este de luni până joi, între orele 8.00 – 15.00, şi vinerea, între orele 8.00 – 13.00. Distribuirea pachetelor cu produse alimentare şi de igienă se va realiza în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicului

Articole Similare

Back to top button