Producţie de 20 de tone de păstrăv, la Brădişor

• o mină de aur nevalorificată, din cauza unor aberaţii legislative

Păstrăvăria de la Brădişor, deţinută de Direcţia Silvică Vâlcea, este o mină de aur, dar din cauza unor aberaţii legislative nu poate fi valorificată aşa cum ar trebui. În 1996, mintea creaţă a unui parlamentar a venit cu ideea interzicerii amenajărilor piscicole în lacurile de acumulare din care se alimentează cu apă localităţile.
Devenind sursă de apă pentru Rm. Vâlcea, Brădişorul a intrat sub incidenţa acestei legi, iar la puţin timp după aceea salmonicultura din zonă, deşi s-a dovedit că nu poluează, a fost restrânsă la nivelul unei secţii aflată în afara lacului. În alte ţări, cum ar fi Canada, gândirea este alta, faptul că păstrăvul trăieşte într-o apă fiind considerat un indicator extrem de important că acea sursă este foarte curată. Din contră, lipsa lui este cea care alarmează.
Cu toate piedicile puse chiar de instituţiile statului român, directorul Gheorghe Mihăilescu a căutat soluţii să menţină această activitate şi să o eficientizeze, iar în prezent crescătoria înregistrează o producţie anuală de 20 de tone. Peştele de aici ajunge la DIANA, Magic Tic-Tac, Ocean Fish, la restaurante din Bucureşti, dar şi la persoane fizice care îl cumpără direct de la păstrăvărie (20 lei / kg). Conform analizelor, realizate periodic, păstrăvul de la Vâlcea este incomparabil mai bun decât cel vândut de italieni, bulgari sau turci. Totuşi, aceştia deţin supremaţia pe piaţă. Turcii, spre exemplu, vând anual peste 50.000 de tone, în timp ce România comercializează maxim 3.000. Asta înseamnă că nu contăm în acest domeniu, dar avem satisfacţia că o păstrăvărie ca cea de la Brădişor mai rezolvă unele probleme, de care alţii nu se ocupă. În ultimii ani, Romsilva a populat cu puiet indigen inclusiv Latoriţa, Lotru, Vidra, Petrimanu şi Lotrişorul, iar directorul Gheorghe Mihăilescu se gândeşte şi la alte astfel de proiecte.