Politica

Priorităţile prefectului Nadolu: eliminarea abuzurilor, a controalelor la comandă şi alegeri corecte

Nadolu MirceaSâmbătă, la instalarea lui Mircea Nadolu în funcţia de prefect, au fost prezenţi în jur de 300 de politicieni şi şefi de instituţii.
Alături de noul prefect, la prezidiu, au stat ministrul Culturii, actorul Mircea Deaconu, Ion Cîlea, preşedintele PSD şi al CJ Vâlcea, deputatul PNL Cristian Buican, senatorul Dorel Jurcan, liderul judeţean al PD-L, vicepreşedintele CJV Dumitru Persu, Prea Sfinţia Sa Emilian Lovişteanul, episcopul Râmnicului şi, nu în ultimul rând, noul subprefect de Vâlcea, doamna Aurora Gherghina.
În intervenţia pe care a avut-o cu acest prilej, prefectul Mircea Nadolu a pus accent pe câteva dintre obiectivele sale, primul dintre acestea fiind legat de îmbunătăţirea relaţiilor dintre Prefectură şi Consiliul Judeţean. O altă prioritate a mandatului său se referă la sprijinirea reală a administraţiilor publice locale, a instituţiilor deconcentrate şi a cetăţenilor şi schimbarea percepţiei acestora despre prefectură. De asemenea, Nadolu a anunţat că, de acum înainte, nu se va mai auzi de amenzi şi controale la comandă. Bogdan Alex Popescu, şeful cancelariei prefectului şi purtătorul de cuvânt al acestuia, a nuanţat mesajul lui Mircea Nadolu, explicând că, în viitor, prefectura nu va mai fi o instituţie specializată în vânarea primarilor, ci în sprijinirea acestora. „Un alt obiectiv al domnului prefect şi al noului guvern ţine de organizarea corectă a alegerilor. Vrem să garantăm electoratului un vot democratic şi siguranţa faptului că rezultatul alegerilor din 10 iunie reprezintă voinţa alegătorilor”, a afirmat Bogdan Alex Popescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button