Liga V

Primarul Sorin Romcescu vrea să organizeze o finală a Cupei României la Slătioara

În ultimii ani, oficialii AJF Vâlcea au pus la punct o frumoasă tradiţie în ceea ce priveşte finala Cupei României. Astfel, ultimul act al fazei judeţene s-a desfăşurat, în fiecare an, într-o altă localitate. Iar asta atât pentru promovarea fenomenului în toată Vâlcea, cât şi pentru a semnala faptul că în judeţ s-au construit multe stadioane moderne. Astfel, după Brezoi, în 2012, au urmat Horezu (2013), Şirineasa (2014), Valea Mare (2015), Popeşti (2016) şi Măciuca (2017). Până în acest moment, nu se ştie încă unde va avea loc finala Cupei României din 2018, dar printre stadioanele care ar putea găzdui-o se numără şi cel din Slătioara.
În acest sens, primarul Sorin Romcescu a spus că ar fi foarte încântat ca două echipe de valoare din Vâlcea să joace finala competiţiei pe cochetul stadion pe care l-a construit în comună. „Baza noastră sportivă este una foarte frumoasă. Avem vestiare moderne, iar gazonul se prezintă în condiţii foarte bune. Sigur că am fi de acord ca finala Cupei să se joace la Slătioara! Vom fi pregătiţi din toate punctele de vedere pentru a le asigura tuturor jucătorilor şi o masă festivă după meci, la căminul cultural din centrul localităţii, care a fost dotat cu tot ce trebuie pentru asemenea evenimente”, a anunţat Romcescu. „În cazul în care vom primi dreptul de a organiza finala Cupei României la Slătioara, vom stabili şi un obiectiv mai îndrăzneţ pentru echipa de fotbal Măgura. Mă refer la acela de a ajunge cât mai departe în această competiţie, dacă se va putea chiar până în ultimul act”, a mai adăugat alesul PSD.
Măgura Slătioara va debuta chiar în această săptămână în noul sezon al Cupei României, cu un meci pe teren propriu, împotriva formaţiei Progresul Berbeşti. Partida se va disputa sâmbătă, 12 august, de la ora 18.30. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button