Liga III

Primarul Ion Streinu este dispus să-şi doneze salariul pentru achitarea restanţelor către jucători

Jucătorii echipei CS Şirineasa nu şi-au luat salariile în ultimele cinci luni. Datoriile clubului către aceştia se ridică la aproximativ 800 de milioane lei vechi. Primarul a spus că face eforturi pentru ca în perioada următoare să fie achitate o parte din restanţe. „Au apărut oameni interesaţi să ne sprijine. Am fost sunat chiar zilele trecute de cineva care m-a întrebat cum stăm. Nu este singurul caz. Sper ca discuţiile să se concretizeze, iar în perioada imediat următoare să le putem da jucătorilor măcar două dintre salariile restante. Datoriile către jucători sunt singurele pe care le avem. La competiţii, nu avem nicio datorie. Am avut sau nu bani, am făcut de fiecare dată eforturi şi am plătit. Nu a fost uşor. Am luat din banii familiei şi am plătit arbitrajele şi taxele. În ultimele etape, am plătit şi transportul, pentru că nu ne-a mai sprijinit firma care se ocupa de asta. Nu am nicio calitate oficială în club, dar m-am implicat şi am continuat competiţia, fără să avem vreo restanţă la FRF. Din Primărie nu m-a sprijinit nimeni, nu a dat nimeni nici un ban. Am luptat de unul singur. Eu sunt principalul «vinovat» că echipa joacă în Liga a III-a. Puteam să nu promovăm şi era mai simplu. Exista şi această posibilitate. Dar am vrut să fiu corect, să jucăm acel baraj pe teren şi îmi asum asta”, a spus Ion Streinu. Primarul a mai precizat că, în cazul în care nu va găsi soluţii, este dispus chiar să-şi doneze salariul pentru ca jucătorii să-şi primească drepturile băneşti: „Sunt lucruri pe care nu le pot face publice până când nu am certitudini. Sunt diverse variante pentru a ieşi din impas. Ştiu că şi la municipiu se vrea o echipă. Dacă ei au bani şi vor să ţină o echipă, să plece în Liga a III-a şi să promoveze, nu aş fi împotrivă să preia CS Şirineasa. În funcţie de variantele care vor apărea, o să discut această problemă şi în Consiliul Local şi vom vedea ce vom face. Eu vreau să continuăm în Liga a III-a. Dacă vom găsi pe cineva care să susţină salariile jucătorilor, noi o să ne ocupăm de întreţinerea bazei sportive şi de acoperirea cheltuielilor legate de relaţia cu FRF, arbitraje, taxe şi tot ce ţine de organizarea meciurilor. Acum, indiferent dacă sponsorii se vor ţine sau nu de cuvânt, eu o să încep să donez din salariul meu. În ziua când iau salariu, plătesc două-trei persoane de la echipa de fotbal. Cu un salariu pot plăti un jucător pe trei luni. O să am o discuţie şi cu jucătorii. Va fi un proces de durată, dar nu o să rămână nimeni din lotul actual cu salariul neluat. Din vechea gardă, mai avem datorii la Edi Puşcatu, dar o să rezolv şi cu el”.

„Fără acei oameni de «neînlocuit» am câştigat 11 puncte în ultimele etape”

Primarul din Şirineasa a mai spus că s-a implicat în problemele interne ale echipei. „Suntem cei mai buni din echipele clasate pe locul 13, iar asta echivalează cu salvarea de la retrogradare, dacă se respectă această regulă. Am îndepărtat doi-trei oameni care creau o atmosferă tensionată, iar în ultimele etape echipa a câştigat 11 puncte. Am cerut nişte schimbări şi în primul 11, iar fără acei oameni de neînlocuit, echipa s-a redresat. Am vrut să ne bazăm mai mult pe copii şi cu ei am câştigat puncte. Singurul om dintre cei vechi de care îmi pare rău pentru că nu am putut să-l ajut deloc financiar e Marinescu. El a pus suflet, a tăcut din gură, şi-a văzut de treabă, s-a mobilizat pentru a juca, nu să facă anti-rezultate”, a conchis Ion Streinu. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button