Administratie

Primarul Ion Curelaru: mulţi localnici ar vrea ca Bălceştiul să redevină comună

Curelaru IonIon Curelaru, actualul primar de la Bălceşti şi candidatul USL pentru următorul mandat, spune că există două motive pentru care, în perioada 2008-2012, n-a reuşit să realizeze tot ceea ce şi-ar fi dorit pentru comunitatea sa.

„Sunt primar al Opoziţiei, iar Bălceştiul este un oraş mic, cu puţini locuitori, fapt pentru care proiectele pe care le-am depus în această perioadă, pentru a atrage fonduri de la Uniunea Europeană, au primit punctaj mic”, a argumentat Ion Curelaru. Edilul PSD crede însă că, din toamnă, lucrurile se vor schimba, întrucât partidul său, PSD, va intra la Putere. „N-aş vrea să se creadă că sunt nemulţumit de ceea ce am realizat în ultimii patru ani la Bălceşti. În ciuda problemelor pe care le-am menţionat, eu zic că, sprijiniţi de preşedintele Ion Cîlea şi de alţi colegi, am reuşit să facem câteva investiţii extrem de importante şi mari. Sala de sport, modernizarea căminului cultural, extinderea reţelelor cu utilităţi, asfaltarea drumului Goruneşti-Bălceşti, a celui spre Poieni şi a altor căi de acces importante sunt doar câteva dintre obiectivele de anvergură pe care le-am realizat”, a mai spus Ion Curelaru. Cât priveşte greutăţile întâmpinate în încercările de atragere a fondurilor europene, alesul PSD a făcut câteva aprecieri foarte interesante. „Evident că, dacă Bălceştiul rămânea comună, ar fi fost uşor să atragem bani pentru investiţii de la U.E.. Aşa cum ştiţi, pentru mediul rural, sunt foarte multe linii de finanţare şi care vizează exact zonele sensibile ale comunităţilor. Discut zilnic cu cetăţenii din Bălceşti şi, vă spun foarte sincer, mulţi dintre ei ar prefera să redevenim comună. Ca oraş, avem câteva avantaje, în sensul că există, în localitate, funcţionează anumite instituţii publice, cum ar fi Judecătoria, iar oamenii sunt scutiţi de nişte drumuri inutile. Aveam şi spitalul, dar ni l-au desfiinţat actualii guvernanţi… În fine, se pare că, pentru majoritatea populaţiei, avantajele de a fi oraş nu mai compensează cu dezavantajele şi, repet, mulţi oameni îmi spun că ar dori ca Bălceştiul să redevină comună. E drept că, pentru a reveni la statutul de comună, trebuie parcurse nişte etape: referendum etc, dar deocamdată n-am simţit că această problemă ar fi cea mai arzătoare pentru cetăţeni”, a adăugat primarul Ion Curelaru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button