Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Primarul din Lăpuşata îl va bombarda cu cereri pe Paul Stănescu, până îi dă bani pentru asfaltare

Cel târziu vineri, Nicolae Joiţa, primarul comunei Lăpuşata, va depune la Bucureşti documentaţiile pentru cele două proiecte pe care Ministerul Dezvoltării i le-a aprobat de curând. Este vorba despre continuarea şi finalizarea podului de la Bugeţi şi extinderea sistemului de canalizare, pe o distanţă de 6 kilometri. „Pentru prima investiţie, fiind o lucrare în continuare, nu mai depunem studiu de fezabilitate şi nici nu mai este necesară organizarea unei licitaţii, întrucât am parcurs deja această etapă şi execuţia a fost câştigată de un constructor. Asta înseamnă că vom câştiga timp”, ne-a precizat liberalul, convins că, la scurt timp după depunerea actelor, va fi chemat să semneze cu ministrul Paul Stănescu cele două contracte de finanţare. Referindu-se la celelalte proiecte pentru care solicitase finanţare prin PNDL, Nicolae Joiţa a spus că nu renunţă la ele şi va reveni cu o nouă cerere, în prima parte a anului 2018. „Asfaltarea, pe o distanţă de 10,5 kilometri, era cel mai important proiect pe care l-am depus. Cu toate acestea, am primit finanţare pentru alte obiective. Sigur însă că nu renunţ, iar din ianuarie sau când începe următoarea sesiune, îi bombardez cu cereri până când îmi alocă fondurile necesare pentru modernizarea drumurilor. La Lăpuşata, avem o reţea de aproximativ 100 de kilometri, din care doar 6,5 asfaltaţi, în primul meu mandat. Nu este suficient! Imaginaţi-vă – mai sunt peste 90 de kilometri de drumuri de reabilitat!”, a argumentat alesul local. Cel de-al 4-lea proiect pentru care solicitase fonduri vizează modernizarea sistemului de iluminat din localitate.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button