Administratie

Primarul din Călimăneşti încearcă să asfalteze 15,5 kilometri de drumuri cu finanţare europeană

În acest an, primarul Florinel Constantinescu a încercat să obţină finanţare prin PNDL 2 pentru asfaltarea a 15,5 kilometri de drumuri de interes local din Călimăneşti. Din motive necunoscute, proiectul a fost respins însă de Ministerul Dezvoltării, astfel că alesul PNL şi-a îndreptat atenţia spre atragerea de fonduri europene pentru modernizarea străzilor pe care le avea în plan. În acest sens, recent, Florinel Constantinescu a depus documentaţia pe Măsura 7.2, primarul din Călimăneşti sperând să obţină până la urmă banii atât de necesari pentru realizarea investiţiilor în infrastructura rutieră din localitate. „Proiectul nostru de asfaltare a 15,5 kilometri de străzi era unul de mare anvergură. Fiind vorba de o finanţare multianuală, ne-am gândit că e mai bine să-l realizăm cu fonduri de la Guvern, dar nu am fost luaţi în calcul în sesiunea din acest an. În aceste condiţii, alternativa a fost aceea de a depune documentaţia pe Măsura 7.2. Sperăm ca proiectul să fie aprobat, iar în cel mai scurt timp să înceapă şi lucrările propriu-zise”, a afirmat Florinel Constantinescu. Edilul PNL a mai declarat că, în trecut, la Călimăneşti, s-a realizat o altă investiţie majoră în infrastructura rutieră, cu finanţare pe OG 28, asfaltându-se 9 km de drumuri locale. În altă ordine de idei, în oraşul administratat de alesul PNL se află în această perioadă în derulare ultimele lucrări în cadrul proiectului „Mirajul Oltului”. Este vorba de cea de-a doua componentă a acestuia, prin care s-au realizat un centru SPA şi o piscină ultra-modernă. Investiţia a beneficiat de finanţare europeană şi s-a derulat prin Consiliul Judeţean, iar după mai multe amânări ale termenului de finalizare s-ar putea încheia până la urmă în martie 2018. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button