Politica

Primarul din Băbeni se întâlneşte, luna viitoare, cu premierul Poloniei

• la invitaţia lui Mateusz Morawiecki, Bogdan Ştefan va participa la sărbătoarea localităţii Zbuczyn, care împlineşte 600 de ani de la prima atestare documentară

Săptămâna trecută, primarul Bogdan Ştefan, de la Băbeni, a avut oaspeţi de seamă din Polonia. O delegaţie care l-a avut în frunte chiar pe Tomasz Hapunowicz, primarul din Zbuczyn, localitate aflată între Varşovia şi graniţa cu Belarus, a venit în vizită la Vâlcea pentru a cimenta relaţiile de colaborare şi prietenie cu comunitatea aflată la doar 21 de kilometri de Râmnic. Edilul PSD i-a întâmpinat pe polonezi aşa cum se cuvine şi le-a pregătit mai multe surprize. După ce le-a prezentat câteva instituţii şi obiective din Băbeni, social-democratul i-a dus la Palatul Parlamentului, la Muzeul de Istorie din Bucureşti, apoi i-a plimbat pe la Horezu, unde au văzut mai multe ateliere de ceramică. „Le-a plăcut foarte mult ceea ce au văzut la noi. La Băbeni, au văzut un atelier de sculptură în lemn. I-am mai dus la Peşterea Muierii, la Mănăstirea Polovragi şi la Cheile Olteţului. La Rm. Vâlcea, am fost cu dumnealor la ISU, să vadă cum funcţionează lucrurile la noi. Ei au un cult pentru pomieri, în Zbuczyn. Sunt foarte respectaţi şi sprijiniţi în activitatea pe care o desfăşoară. De altfel, din delegaţie au făcut parte şi şefii de la Poliţie şi Pompieri. Aceasta din urmă este o structură formată din voluntari”, a făcut cunoscut Bogdan Ştefan. Primarul oraşului Băbeni a mai spus că, luna viitoare, este invitat în Polonia la sărbătoarea localităţii înfrăţită, Zbuczyn, care aniversează 600 de ani de la prima atestare documentară. „Este un moment deosebit şi mi-au spus că doresc neapărat să fiu prezent. Au făcut deja toate pregătirile necesare. La festivităţi, m-au aşezat lângă premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi lângă membrii cabinetului acestuia. Sper să şi valorificăm cumva această oportunitate. După cum probabil ştiţi, Polonia stă poate cel mai bine în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene şi, în general, este o ţară care ştie să-şi valorifice resursele. Sigur avem ce să învăţăm de la ei”, a adăugat social-democratul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button