Ancheta

Primarul de la Mateeşti atacă în instanţă decizia ANI

Şi Valerian Alexie, primarul comunei Mateeşti, a fost declarat incompatibil de către ANI pentru o situaţie puerilă. În perioada 19 iunie 2012 – 1 martie 2013, acesta a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă la propria firmă – SC Alexie GV SRL, obţinând venituri din salarii în cuantum de 70.000 lei. Pentru că a încasat bani din societate transparent, plătind taxe şi impozite, deşi putea să o facă altfel, liberalul s-a ales cu probleme. Sigur, se poate apăra în instanţă şi aşa va face, ceea ce înseamnă că îşi poate continua mandatul. Inspectorii ANI au mai constatat că, în perioada 19 iunie 2012 – 19 iulie 2014, liberalul a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Alexie Valerian Ion Persoană Fizică Autorizată, obţinând subvenţii în cuantum de 13.151 lei, în urma implementării unui proiect în domeniul agricol. Potrivit avocaţilor primarului, acesta are toate şansele să câştige, mai ales că, recent, la Parlament, a fost promovată o lege care le permite edililor din nou să aibă societăţi comerciale.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button