Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Primarii resping ideea comasării şcolilor din teritoriu

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Vâlcea, de la începutul noului an şcolar, ar trebui comasate 247 de posturi şi 60 de unităţi şcolare.
Unii primari refuză însă să comaseze chiar şi şcolile unde nu învaţă mai mult de 5-6 elevi. Gabriela Ene, inspectorul general al IŞJ, a declarat că nu va încerca să îi mai convingă pe aleşi să accepte aceste măsuri, fiind convinsă că, în final, aceştia vor ceda singuri. Mai exact, atunci când vor constata că nu mai au cu ce să îşi plătească angajaţii. Se pare că cei care refuză să comaseze şcolile sunt primarii care au investit în ultimii ani în modernizarea unităţilor de învăţământ. „La un moment dat, vor acţiona în consecinţă, pentru că nu există altă soluţie. Nu poţi să ţii o şcoală doar pentru doi-trei elevi. E absurd! Nu pot să vă dau nume, însă să ştiţi că sunt foarte mulţi primari care nu vor să audă de comasare. Chiar dacă iniţial acceptă, în momentul în care trebuie să dea explicaţii alegătorilor pentru investiţiile inutile făcute, renunţă şi refuză comasarea”, spune Ene. Comasarea pare să nu fie nici pe placul directorilor de şcoli. Mulţi dintre ei îşi vor pierde funcţiile. După comasarea din toamnă aproape 30 de posturi de directori adjuncţi vor dispărea, şcolile nemaifiind conduse decât de un singur director. Gabriela Ene mai spune că, la o şcoală de 200 de copii, va exista un singur post de director şi nu doi, ca până acum.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button