Administratie

Primăria Râmnicului reabilitează termic încă 3 şcoli

La ora actuală, este în plină desfăşurare reabilitarea termică a Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab”, proiect în valoare totală de 5.309.024,54 lei. Contribuţia nerambursabilă din fonduri europene, prin POR 2014- 2020, este de este – 4.983.463,96 lei. Primarul Mircia Gutău a făcut cunoscut că lucrările constau în izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, termoizolarea planşeului peste ultimul nivel (în pod) şi a planşeului peste subsol, eficientizarea funcţionării instalaţiilor de încălzire, reabilitarea instalaţiei de apă caldă şi a celei de iluminat. „Totodată, pentru reducerea consumului de energie electrică, se vor înlocui corpurile de iluminat vechi cu unele cu LED, cu durată mare de viaţă şi consum redus. Alte acţiuni vor viza refacerea tencuielilor degradate, şarpantei, asterealei, învelitorii din ţiglă ceramică şi sistemului pluvial, ignifugarea elementelor din lemn, refacerea finisajelor în zonele de intervenţie, repararea trotuarelor de protecţie din jurul clădirii, precum şi conformarea clădirii la cerinţele ISU în ceea ce priveşte instalaţiile de hidranţi interiori şi exteriori, de detecţie a incendiului şi de iluminat de siguranţă. Termenul de finalizare a lucrărilor este jumătatea lunii aprilie 2020”, a transmis edilul. Tot prin POR, Primăria municipiului are aprobate alte două proiecte de reabilitare termică a clădirilor unor unităţi şcolare. Este vorba despre internatul şi cantina Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” şi de Şcoala Generală „I.G. Duca”.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button