AdministratieFără categorieSocial

Primăria Goleşti oferă o reducere de 10 la sută celor care îşi plătesc taxele şi impozitele locale până la 31 martie

gheorghe serban primar golestiAnul trecut, Primăria Goleşti a decis să le ofere celor care îşi plătesc taxele şi impozitele locale în prima parte a anului o reducere de 5 la sută. Primarul Gheorghe Şerban a anunţat că în 2016 reducerea este de 10 la sută pentru locuitorii care îşi vor achita „dările” până la data de 31 martie. „Veniturile oamenilor sunt destul de mici. Banii abia le ajung pentru coşul zilnic. Nu puteam să mai venim şi noi cu taxe şi impozite mai mari. Doar am aplicat Codul Fiscal, iar pentru a nu se simţi vreo majorare a taxelor, am oferit o reducere de 10 la sută pentru cei care îşi vor plăti impozitele până la sfârşitul lunii martie. Această scutire reprezintă, practic, pâinea unui om pe o lună”, a explicat Gheorghe Şerban. La Goleşti, o situaţie a încasărilor din 2016 se va face în jurul date de 1 aprilie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button