Liga IV

Preşedintele Florentin David, despre gestul nesportiv al jucătorilor săi de a se da loviţi la Brezoi: „O să-i duc la doctor, poate chiar li s-a întâmplat ceva grav”

LOTRU BREZOI – FC BĂBENI 9-1 (întrerupt)

În minutul 80 al întâlnirii de la Brezoi, când scorul arăta 9-1 pentru echipa locală, jucătorii de FC Băbeni au luat iniţiativa de a se da, rând pe rând, loviţi, astfel încât arbitrul de centru să oprească partida, iar rezultatul final să nu fie unul de două cifre. Aceste gesturi, specifice doar echipelor care evoluează la un nivel mic, l-a deranjat pe preşedintele Florentin David, care şi-a apostrofat elevii pentru această ruşine. „O să-i duc la doctor pe jucători, să văd dacă li s-a întâmplat ceva rău, dacă au suferit accidentări serioase în timpul meciului, de au ieşit de pe teren în masă. Oricum, toţi au o bilă neagră din partea mea. N-am fost prezent la meci, dar dacă asta consideră ei că e bine, e treaba lor. E ruşinos ceea ce au făcut, mai mult decât dacă ar fi pierdut cu 20-0, pentru că şi-au desconsiderat adversarul”, ne-a spus Florentin David. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. asa se intampla cand iti bati joc de jucatori,isi bat si ei de tn…….la cum st tratati jucatorii la fc babeni sa ziceti merci ca mai vin……

Lasă un răspuns

Back to top button