Administratie

Podul din zona Bodeşti – Bărbăteşti, refăcut în proporţie de 75 %

După un start prost şi o lălăială de aproape un an, lucrările de refacere a podului de la Bodeşti par să fi intrat într-un ritm normal. Cel puţin asta lasă să se înţeleagă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. „Lucrările de refacere a podului din beton armat situat pe DJ 646 E, Bodeşti – Bărbăteşti, peste pârâul Otăsău, se află în plină desfăşurare. În prezent, s-au montat toate cele opt grinzi şi se continuă cu celelalte lucrări prevăzute în proiect. Stadiul de execuţie al lucrărilor este de 75%. Valoarea proiectului este de 3,2 milioane lei, iar sursa de finanţare este din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului. Vom continua programul de reabilitare drumuri şi poduri în judeţul Vâlcea cu noi investiţii”, a anunţat Constantin Rădulescu.


Articole Similare

Back to top button