Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Plantaţiile de pomi fructiferi şi culturile de legume din Perişani, distruse de zăpada de săptămâna trecută

În săptămâna luminată, de după sărbătorile pascale, un val de frig şi zăpadă s-a abătut peste întreg judeţul Vâlcea. Nopţile geroase au făcut prăpăd în grădinile oamenilor, care şi-au văzut toată munca şi speranţele distruse. Îngheţul a compromis în special viţa de vie, pomii care erau deja înfloriţi, dar şi culturile de legume. Una dintre cele mai afectate de capriciile vremii a fost comuna Perişani. „La noi s-a instalat o iarnă mai autentică decât în anotimpul rece. Zăpada căzută din abundenţă ne-a creat multe probleme. Timp de 30 de ore nu am avut electricitate în toate cele opt sate. În plus, în proporţie de peste 70 la sută, pomii fructiferi s-au rupt sub greutatea zăpezii. Au fost distruse culturile de lucernă, viţa de vie, de porumb, dar şi culturile de legume. Animalele domestice sunt înfometate întrucât oamenii nu mai au în gospodării nutreţ, pentru a le hrăni. În satele situate la altitudine de peste 600 de metri, stratul de zăpadă a măsurat 50 centimetri”, a spus primarul Ion Sandu. Acesta face apel către CJV şi Prefectură pentru ca localnicii afectaţi de calamităţile naturale să fie sprijiniţi. „Am informat Consiliul Judeţean Vâlcea cu privire la situaţia prin care am trecut şi vom transmite un raport de sinteză şi către Prefectură, în care se vor regăsi pagubele produse de căderile masive de zăpadă. Facem aceste demersuri pentru obţinerea unor ajutoare de urgenţă, care să fie acordate cu titlu de despăgubiri tuturor proprietarilor de bunuri distruse de calamităţi”, a adăugat primarul din Perişani. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button