AdministratieDiverse

Petrecere de zile mari la Dăeşti, cu Ruby, Cristian Rizescu, Adi de la Vâlcea şi alţi artişti apreciaţi

Săptămâna viitoare, mai exact începând de vineri, 19 iulie şi până duminică, 21 iulie, e chef mare la Dăeşti. Autorităţile locale organizează cea de-a VIII-a ediţie a Sărbătorii Dăeştiului. Manifestările prilejuite de acest eveniment nu se vor mai derula în locaţia obişnuită. Pe terenul de la Valea Albă se va construi o bază sportivă modernă, astfel că întreg alaiul se mută pe stadionul de la Fedeleşoiu. Vor fi trei zile pline de distracţie şi voie bună. Pe scenă vor urca fraţii Sorin, Gigi şi Remus Făină, din Ţicleni, care compun formaţia Triton şi care au devenit o prezenţă obişnuită la Dăeşti, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, Adina Roşca şi Cătălin Doinaş, Robert Tîrnăveanu.

George Popolan şi Ciprian Olaru îi mai aduc la Fedeleşoiu pe Cristian Rizescu, dar şi pe Adi de la Vâlcea. În plus, Ana Claudia Grigore, cunoscută în lumea showbiz-ului drept Ruby, va „stinge lumina” la Dăeşti. Nu pentru mult timp, întrucât duminică seara, la ora 22.00, cerul se va lumina la Fedeleşoiu. Autorităţile locale vor pune punct final Sărbătorii Dăeştiului cu un spectaculos foc de artificii. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button