DiverseAlte sporturi

Peste 50 de sportivi din ţară participă la cel mai puternic turneu de tenis de câmp organizat vreodată la Rm. Vâlcea

Sâmbătă, 24 iunie, la Rm. Vâlcea, s-a dat startul Trofeului EMIGAB – TIGER, la tenis de câmp. Competiţia face parte din circuitul naţional al FRT şi se încadrează la categoria A. Este, probabil, cel mai important concurs organizat vreodată în oraşul nostru pentru sportivii în vârstă de 14 ani. Evenimentul se desfăşoară pe zgură, pe cele trei terenuri ale bazei sportive a Tenis Club Rm. Vâlcea, de pe Ştirbei Vodă (spre Vlădeşti), ce-i aparţin lui Darius Brăguşi. La Trofeul EMIGAB-TIGER participă peste 50 de sportivi, fete şi băieţi, din Tg. Jiu, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Oradea, Piteşti, Braşov, Târgovişte, Mioveni, Petroşani, Iaşi, dar şi din Rm. Vâlcea. Pe tabloul băieţilor se regăsesc vâlcenii: David Voinea, Narcis Cătănoiu, Luca Bălan, Călin Ilie, Alex Pleantă şi Vlad Bolitis. Aceştia reprezintă cluburile: Tenis Club Rm. Vâlcea, Clubul Sportiv al Tineretului Vâlcean, dar şi ACS AT Rm. Vâlcea. În întrecerea feminină, judeţul nostru va fi reprezentat de Diana Drăgan (CS Tineretului Vâlcean), Andreea Oniţoiu (CS TC Capela), Ştefania Ghiorghiţă şi Andreea Dincă (ambele legitimate la Tenis Club Rm. Vâlcea). Concursul se va încheia pe 30 iunie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button